Fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a depus o plângere la procuratură, solicitând pornirea urmăririi penale împotriva primarului general Ion Ceban, a consilierului Ion Onța și a altor membri ai fracțiunii MAN, pentru fapte de amenințare și violență comise în cadrul ședințelor CMC din 18 și 20 iunie. Contactată de TRM pentru o reacție, purtătoarea de cuvânt a primarului, Natalia Ixari, a declarat că acțiunea reprezintă „PR politic al PAS care deja se află în campanie electorală”.
Potrivit PAS, în timpul ședinței din 18 iunie, primarul Ion Ceban ar fi folosit un discurs ofensator la adresa consilierilor formațiunii, întrerupând lucrările Consiliului și lansând injurii, printre care expresii precum „mizerii galbene” sau „n-aveți ce căuta în orașul ista”.
Consilierii PAS susțin că edilul l-ar fi amenințat direct, în ședința din 20 iunie, pe colegul lor Mihai Briceag, iar consilieri ai fracțiunii MAN, printre care Ion Onța, ar fi agresat fizic alți consilieri PAS, încercând să-i scoată forțat din sală.
De asemenea, telefonul mobil al consilierei PAS Galina Comendant ar fi fost smuls și aruncat, iar alte consiliere din fracțiune ar fi fost amenințate verbal cu expresii „misogine și violente”.
Plângerea este formulată în baza articolului 349, alineatul (11), din Codul penal al Republicii Moldova care se referă la „amenințarea sau violența săvârșită asupra unei persoane cu funcție de răspundere sau care își îndeplinește datoria obștească”.
„Aceste fapte reprezintă acțiuni deliberate de intimidare, violență și hărțuire, în încercarea de a reduce la tăcere opoziția politică din Consiliul Municipal Chișinău. Fracțiunea PAS consideră că aceste acțiuni constituie o amenințare la adresa democrației locale, a statului de drept și a siguranței consilierilor aleși”, se arată în comunicatul fracțiunii.
Pe de altă parte, purtătoarea de cuvânt a primarului capitalei, Natalia Ixari, a catalogat acțiunea drept „PR politic al PAS”.
„Sunt acțiuni politice ale PAS, care deja se află în campania electorală. Nimic nou, în fiecare zi își caută teme pentru a-și face PR politic”, a declarat Ixari.
Amintim că organizarea de către Primăria Chișinău a unui campionat european de kickboxing pe bani publici, cu participarea unor sportivi ruși, a ațâțat spiritele la ședința din 20 aprilie a Consiliului Municipal Chișinău. Aleșii locali au ridicat vocea, iar la un moment dat s-au îmbrâncit, consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) părăsind, în semn de protest, ședința.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI