Cele mai stringente probleme cu care se confruntă reprezentanții autorităților publice raionale și locale din Dubăsari, agenții economici și fermierii au fost discutate în cadrul unei întrevederi cu viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, și deputatul Roman Roșca, președinte al Comisiei parlamentare speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare.
Subiectele principale abordate în cadrul ședinței au fost evoluția situației din domeniul energetic din regiunea transnistreană și repercusiunile asupra unor localități din perimetrul Zonei de Securitate, modalitățile de intervenție și de asistență, dar și sprijinul care deja s-a oferit mai multor localități din acest perimetru.
Vicepremierul Oleg Serebrian a dat asigurări că autoritățile publice centrale vor veni și în continuare cu măsuri de sprijin pentru populația locală întru a depăși dificultățile existente și a spori reziliența energetică.
Un alt subiect important abordat în cadrul ședinței a vizat procesul de reglementare transnistreană. Viceprim-ministrul a informat despre situația actuală a negocierilor și aspectele principale ale dialogului dintre Chișinău și Tiraspol.
„La fel, s-a comunicat că în perioada 10 ianuarie – 26 februarie 2025 se colectează propuneri de proiecte ce urmează a fi evaluate, selectate și aprobate pentru finanțare prin Programul activităților de reintegrare a țării pentru anul 2025. În anul curent, prioritățile guvernamentale se vor axa pe fortificarea sectorului de securitate/eficiență energetică, sprijinirea fermierilor și a instituțiilor de învățământ, precum și acordarea sprijinului instituțiilor amplasate în Zona de Securitate”, informează Biroul politici de reintegrare.