Vasile Tarlev, candidat la alegerile prezidențiale, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la direcția în care se îndreaptă Republica Moldova, criticând actuala conducere a țării.
„Dacă se continuă tot așa să conducă țara, avem șansele ca, începând cu următorii 2-3 ani, mai mulți moldoveni să se nască peste hotare decât în Moldova”, a declarat acesta.
Tarlev a descris situația în care se află moldovenii care se întorc din străinătate, menționând dificultățile pe care aceștia le întâmpină la vamă.
„A ajuns omul în vamă și îi golesc buzunarele, i se impun impozite de câteva ori și omul ajunge acasă cu mâna goală”, a menționat candidatul.
În acest context, Tarlev a propus un program special pentru moldovenii care revin acasă, care include stimulente financiare și scutiri de la controale pentru noii antreprenori.
„Noi propunem un program special pentru moldovenii care revin acasă în Moldova. Omul declară banii și nu ne interesează de unde i-a luat, dacă nu este în căutare generală. Vină, dragul meu în Moldova, cu miliarde de bani, aici. În al doilea rând, la fiecare leu investit în producere, statul îi va da încă trei. Astfel ca omul să aibă interes. De la momentul deschiderii întreprinderii, pentru cel puțin trei ani de zile, omul să nu aibă nicio verificare, în așa mod încât să-i dăm voie să producă – și acesta este una dintre soluțiile de salvare”, a spus Tarlev.
Vasile Tarlev consideră că aceste măsuri vor contribui semnificativ la „salvarea” economiei și la revitalizarea societății moldovenești.