Un „incident major” a avut loc în Southport, Marea Britanie, fiind raportate o serie de victime. Martorii au declarat că ar fi văzut „un bărbat înjunghiind copii mici”.
UPDATE Cel puțin opt persoane au fost atacate, unele dintre victime fiind transportate la un spital de copii. Comisarul poliției din Merseyside, Emily Spurrell, a spus că este „șocată și îngrijorată” de incidentul din Southport.
„Aș îndemna oamenii să fie atenți la ceea ce împărtășesc online și să nu speculeze cu privire la acest incident”, a spus ea.
ŞTIREA INIŢIALĂ Serviciile de urgență răspund la incidentul din Hart Street, Southport, apelul de urgenţă fiind dat în jurul orei locale 12:00. „Putem confirma că serviciile de urgență se află în Southport în urma unui incident major în această dimineață, luni, 29 iulie. În jurul orei 11.50 am fost chemați la o proprietate de pe Hart Street, pentru un atac”, a transmis Poliția Merseyside.