Scenariul, potrivit căruia șefa statului ar respinge candidatura lui Ion Munteanu la funcția de procuror general, propusă de CSP, este puțin probabil.
De această părere este președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Ilie Chirtoacă, care a menționat că șefa statului nu are temei de a refuza candidatura acestuia, întrucât Munteanu a trecut vettingul, așa cum prevede legea, și a fost verificat de o comisie destul de minuțios.
Directorul CRJM a precizat că Maia Sandu are la dispoziție 15 zile pentru a decide asupra acestei candidaturi.
„Președinta are 15 zile în care îl numește prin decret sau îl respinge. Însă legea și regulamentul spun că respingerea candidaturii are loc doar dacă există probe incontestabile. E o doză destul de puternică de convingere pe care trebuie să o facă președinta țării pentru a respinge această candidatură, însă nu-mi imaginez care ar fi acele probe. Dar și până acum nu există aceste primejdii, având în vedere că domnul Munteanu deja a trecut de acest filtru al integrității, a fost verificat de o comisie destul de minuțios și cred că e puțin probabil acest scenariu. Am impresia că cei de la CSP au prevăzut în regulamentele lor anumite condiții, pentru că ne amintim cu toții că acest concurs s-a mai desfășurat odată și a eșuat”, a spus Ilie Chirtoacă.
Totodată, președintele CRJM a amintit faptul că numirea unui procuror general a fost o condiție înaintată țării noastre de către Comisia Europeană înainte de începerea negocierilor de aderare la UE. Chirtoacă a spus că, odată cu realizarea acestui obiectiv, cu certitudine se poate spune că autoritățile de la Chișinău și-au făcut tema pentru acasă.
„Este un pas mult așteptat din două motive. Această numire este în perioada nu tocmai bună pentru Procuratură, în care conducerea acesteia era asigurată interimar. Să avem un procuror general cu toate drepturile depline și atribuțiile pentru a stabili corupția din Moldova, dar și pentru a reforma sistemul procuraturii. Majoritatea privesc această noutate cu foarte multă deschidere. Al doilea argument în această numire ținea de o restanță pe care o are R. Moldova în fața Comisiei Europene. Numirea Procurorului General în baza unui proces transparent și bazat pe merite era așteptat de instituțiile UE în vederea avansării negocierilor”, a opinat Ilie Chirtoacă.
Funcția de procuror general a rămas vacantă după ce Alexandru Stoianoglo a fost suspendat la începutul lunii octombrie 2021, iar la sfârșitul lunii septembrie 2023 a fost eliberat din funcție. Decretul prezidențial de eliberare din funcția de procuror general a avut la bază decizia membrilor CSP de evaluare nesatisfăcătoare a activității procurorului general, din mai 2022. Interimatul a fost exercitat de către Dumitru Robu, apoi de Ion Munteanu.