O femeie în vârstă de 50 de ani, originară din R. Moldova, dar care muncea în Italia, a fost găsită moartă în apartamentul său de pe via Garibaldi, situată în localitatea Cisterna, provincia Latina din Lazio.
Cel care a făcut tragica descoperire a fost partenerul femeii, care locuiește în apartamentul alăturat ei.
Potrivit publicației locale Latina Tu, el a găsit-o fără suflare în după-amiaza zilei de ieri, 13 mai 2024.
Imediat după ce a descopeit cadavrul, bărbatul a alertat serviciile medicale de urgență la numărul 118, dar echipa medicală sosită la fața locului nu a putut decât să constate decesul femeii.
De asemenea, la locuința femeii moldovence au intervenit și carabinierii din Cisterna, care au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele morții.
Din primele verificări reiese că decesul ar fi survenit din cauze naturale. Cu toate acestea, investigațiile continuă pentru a clarifica contextul exact în care a avut loc tragicul eveniment, având în vedere că femeia nu prezenta probleme de sănătate cunoscute.
Autoritățile nu au oferit încă informații suplimentare, dar vor continua cercetările pentru a exclude orice posibilitate de faptă criminală.
Ancheta este în curs de desfășurare și se așteaptă rezultatele autopsiei pentru a confirma cauza exactă a morții.