Declarația a fost făcută de deputatul independent Gaik Vartanian în cadrul conferinței „Moldova după PAS”, transmite eNews.

„PAS nu va avea mai mult de 35 de mandate în următorul parlament. Să ne uităm la exemplul Poloniei – acolo fostul partid de guvernământ are cea mai mare fracțiune, dar se află în opoziție.

PAS a pierdut toate municipiile și se apropie de 2025 într-o stare proastă, dar asta nu înseamnă că nu vor lupta pentru putere”, a spus Vartanian.

„Intrăm într-o eră de turbulențe, având în vedere evenimentele din întreaga lume. Cred că alegerile prezidențiale din Moldova vor fi organizate ÎNAINTE de alegerile prezidențiale din SUA.

Unirea forțelor împotriva PAS este cu siguranță necesară. Sarcina noastră este să închidem fereastra Overton și să revenim la normalitate. Avem nevoie de un dialog între cât mai multe partide și liderii acestor partide”, a declarat deputatul.

Vă reamintim că, Platforma Europeană de Dialog și Intellect Group au organizat o discuție publică privind revenirea țării de la starea de „stat capturat” la domeniul legalității și suveranității poporului. Conferința „Moldova după PAS” a avut loc pe 20 februarie, la Chișinău.