Autorităţile din New Delhi intenţionează să declanşeze pentru prima dată în istoria metropolei indiene o ploaie artificială pentru a încerca să amelioreze calitatea aerului în oraş, care este cea mai poluată capitală din lume şi care suferă din cauza smogului de o săptămână, informează Reuters, citată de Agerpres.
Autorităţile din New Delhi au închis deja toate şcolile, au oprit activităţile din sectorul construcţiilor şi au anunţat că vor impune restricţii în privinţa folosirii vehiculelor.
În funcţie de aprobările legale şi de condiţiile meteorologice, Ministerul local al Mediului a precizat că autorităţile municipale vor încerca să inducă o ploaie artificială în jurul datei de 20 noiembrie.
Calitatea aerului se deteriorează în fiecare an în India înainte de venirea iernii, când aerul rece reţine particulele poluante provenite din surse precum vehiculele, industriile, praful din construcţii şi arderea deşeurilor agricole.
„Există posibilitatea ca, dacă actualele condiţii meteorologice persistă, în această săptămână sau până la un moment dat în viitor situaţia poluării să rămână aceeaşi”, a declarat Gopal Rai, ministrul Mediului din New Delhi, în faţa jurnaliştilor.
El a mai spus că o propunere redactată de experţi pentru a declanşa o ploaie artificială va fi prezentată în faţa Curţii Supreme în cursul zilei de vineri.
„Cred că, având în vedere condiţiile actuale şi dacă primim sprijin din partea tuturor, vom putea să realizăm cel puţin primul test-pilot”, a declarat Gopal Rai.
China, Indonezia şi Malaezia au declanşat deja în trecut ploi artificiale.
Departamentul de Mediu din New Delhi a anunţat că intenţionează să însămânţeze norii, o tehnică ce foloseşte substanţe precum iodura de argint pentru a induce precipitaţii.
Indexul calităţii aerului din acest oraş indian a depăşit pragul de 320 miercuri dimineaţă, un nivel considerat „periculos” de asociaţia elveţiană IQAir, după care a scăzut ulterior la 294.
Guvernul local a emis în cursul zilei de miercuri o notificare privind închiderea tuturor şcolilor de stat şi private începând de joi şi până pe 18 noiembrie, cu ocazia unei vacanţe de iarnă, care era programată iniţial pentru luna ianuarie.
Pe măsură ce calitatea aerului s-a înrăutăţit în ultima săptămână, Curtea Supremă din India a ordonat marţi statelor din jurul metropolei New Delhi să împiedice fermierii să ardă deşeurile provenite din recoltele agricole.