În timp ce nenumărate mame, soții și surori își fac griji pentru un soț, un frate sau un fiu aflat pe front, armata a chemat șase din cei 12 copii ai unei mame din Israel, identificate doar cu numele de Ruti, scrie Times of Israel. Toți sunt în rezervă. Aceștia se alătură celor patru gineri ai lui Ruti aflați pe front, celor trei nepoți de acasă și ai unui nepot din Brazilia, care servește ca soldat solitar. „Știu că facem ceea ce trebuie. Rolul nostru, pe frontul de acasă, este să îi sprijinim”, a spus Ruti.

Ruti a spus că a avut fii care au plecat în armată și au participat la operațiuni militare de mulți ani, dar că șase chemați la acelați apel reprezintă un record. Întrebată dacă a sunat zilnic la cei 12 copii pentru a afla ce fac, ea a răspuns: „Deloc”. Cinci fii s-au căsătorit, iar soțiile lor au fost „adevăratele eroine”, a continuat ea. „Ele sunt acasă cu copiii, cu zâmbete pe față, pentru că de asta au nevoie copiii”.

Ruti a spus că televizorul din casa ei era închis și că menținerea unei rutine a ajutat-o cel mai mult, iar cu nepoții în preajma ei, timpul a trecut cel mai ușor. „Am încredere în copiii mei. Știu că au gânduri bune, știu că sunt extraordinari și știu cum să facă ceea ce este nevoie, atunci când este nevoie”, a adăugat ea. „Îi îmbrățișez de la distanță, pe ei și pe toți ceilalți”.

Unul dintre fiii ei, Ariel, a adăugat: „Toată puterea pe care o avem aici este datorită frontului de acasă.” Atâta timp cât mama și soțiile din familia noastră sunt puternice, „vom învinge pe front”.

sursa