Termenul de depunere a dosarelor la concursul „Premiul Național”, ediția 2022, a fost prelungit până pe 14 septembrie 2023. O decizie în acest sens a fost luată la cea de-a doua ședință a Comisiei pentru decernarea Premiului Național, prezidată de prim-ministrul Dorin Recean, transmite Guvernul.
La propunerea premierului Dorin Recean și cu acordul unanim al membrilor Comisiei, s-a decis extinderea perioadei de depunere a dosarelor pentru a asigura accesul în concurs al potențialilor candidați, care nu au reușit să se încadreze în termenul stabilit anterior.
Reamintim faptul că, potrivit deciziei Comisiei din 30 iunie, în anul curent, etapele II și IV sunt comasate. Persoanele notorii pot semna o singură scrisoare de recomandare, astfel fiind asigurată ponderea acesteia. De asemenea, dosarele și scrisorile de recomandare se depun concomitent, exclusiv în format electronic, pe adresa de e-mail: [email protected], până la data de 14 septembrie, ora 17:00.
Anual, Guvernul decernează până la 10 premii naționale în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Independenței. Premiul Național constă din diplomă, medalie și recompensă bănească, în valoare de 100 de mii de lei.