Politologul Ian Lisnevschi, împreună cu mai mulți experți internaționali, au tratat problema conflictului din Ucraina într-un interviu pentru presa italiană L’antidiplomatico.
Drumul lung către pace în Ucraina
Cum se poate încheia pe cale pașnică războiul din Ucraina? I-am întrebat pe experții internaționali, or subiecții implicați direct sau interesați de acest conflict, nu pot da un răspuns imparțial.
O incursiune istorică, fără emoții
Expertul în conflictologie din Republica Moldova, Ian Lisnevschi, director al companiei de consultanță politică și cercetare “Intellect Group”, a subliniat, din start, importanța imparțialității în discuția despre conflict, dar și evitarea unei analize superficiale a situației actuale:
– În orice conflict, mai devreme s-au mai târziu, inevitabil, emoțiile devin mai puternice, crește numărul de interpretări și păreri subiective, este mai multă retorică, și, în consecință, apar mai multe știri și opinii în mass-media. Partea bună a conflictologiei este că poate să dea la o parte toată această perdea de fum și să descopere în spatele acestor decorații esența, temelia pe care se ține conflictul. O analiză științifică imparțială a conflictului, efectuată de expertul în conflictologie, cel mai probabil nu va fi pe placul politicienilor și simpatizanților niciuneia dintre părți, iar asta pentru că și o parte și alta a baricadei urmărește mai degrabă să câștige cât mai mult din această situație, decât să afle adevărul, pe care, cu siguranță, oricum îl cunosc.
Conflictologia cere, în primul rând, să identifici premisele și factorii economici și politici care influențează conflictul. La fel de mult contează și cum s-au format acești factori. Mai apoi este analizat debutul conflictul, evoluția, intensitatea, durata. Și abia după asta poți să cauți calea de ieșire din conflict.
Munca expertului în conflictologie nu se oprește însă aici, deoarece stoparea conflictului nu înseamnă că acesta nu va izbucni din nou. Expertul continuă să studieze cât de sigură este decizia, iar în final propune o interpretare clară a celor implicate care este pe placul tuturor părților și, astfel, se încheie conflictul.
În opinia lui Lisnevschi, secolul al XIX-lea este considerat, pentru Europa, momentul când au început să se formeze factorii generatori de conflicte, odată cu formarea definitivă a unor state. Din acest motiv au urmat ciocnirile din deceniile și secolele care au urmat. Unele țări, precum România, au pășit pe această cale mai devreme, în timp ce altele, precum Finlanda, care a devenit independentă abia după încheierea revoluției ruse, au mers pe această cale mai târziu.
“Majoritatea țărilor care au întârziat cu două secole și și-au obținut independența pe vremea când regimul sovietic era pe moarte, au mers pe căi similare, încercând să recupereze timpul pierdut”, a explicat Ian Lisnevschi. “În loc să dezvolte un curs de dezvoltare al țării independent, o economie și politică suverane, aceste țări s-au avântat într-o retorică de autoafirmare, pentru a demonstra Moscovei că sunt independente”.
Majoritatea conflictelor de acest tip au crescut treptat până la punctul culminant, după care au coborât până la nivelul când era posibilă o înțelegere între părți. Pe de altă parte, conflictele care au avut mai multe puncte culminante, au fost rezolvate doar cu implicarea unei a treia, a patra sau chiar a cincea părți. Cel mai bun exemplu sunt negocierile dintre Rusia și Ucraina de la începutul conflictului. La masa de negocieri, ambele părți au demonstrat respect și deschidere pentru a găsi căi de compromis, iar intensitatea conflictului era pe un trend descendent. Însă intervenția unei treia părți a făcut ca intensitatea conflictului să crească, artificial, cu o nouă forță.
Zidul și istovirea
Iată cum răspunde Lisnevschi la întrebarea despre căile de rezolvare a conflictului:
– Nu sunt atât de multe. Prima este istovirea unei părți. În cazul conflictului din Ucraina, pe istovire mizează Occidentul. Anume din acest motiv NATO aprovizionează Ucraina, fără grabă, dozat, cu armament. Această strategie are însă mai multe riscuri: pierderile mari în rândul populației civile și distrugerea infrastructurii.
A doua variantă este ridicarea unui zid, izolarea. Acest scenariu este potrivit doar pentru țările mici și poziționate convenabil. De exemplu, SUA au construit, cu succes, “un zid” în jurul Cubei, o țară minusculă, sau Israel, care a construit un zid adevărat la granița cu Palestina.
Lisnevschi reamintește că în trecut au existat cazuri când strategia de istovire și zidul au fost folosite împreună. Romanii, de exemplu, au istovit Cartagina construind un zid și izolând-o chiar și de mare. Aceeași strategie, în opinia lui, este aplicată acum în încercările de izolare și istovire a Rusiei. Deoarece Ucraina nu poate construi un “zid” în jurul Rusiei, acest lucru îl fac alte țări, care devin, astfel, actori principali în acest conflict.
Zoran Milošević, profesor la Institutul de cercetări geopolitice din Serbia, este de acord că țările care “au dat ok pentru război” în Ucraina și folosesc acum, la modul practic, strategiile de conflict, sunt participanți “cu acte în regulă” la ceea ce se întâmplă în Ucraina:
– Să transformi un popor întreg în kamikaze și să-l convingi că așa trebuie, este o nouă strategie care le permite țărilor inițiatoare să demonstreze că nu sunt implicate în acest conflict. Sunt însă la fel de implicate ca și generalul care trimite soldatul la atac.
Când este posibil dialogul?
A treia cale de rezolvare a conflictului, așa zis “pașnic” sau “diplomatic”, în opinia lui Lisnevschi, începe, inevitabil, odată cu înghețarea conflictului. Această nouă situație dar și încetarea luptelor pe front nu garantează că totul s-a terminat, luptele pot începe din nou, însă sunt create condiții pentru următorii pași și, în general, pentru negocierile care nu ar fi posibile în altă situație.
Drumul către pace, dar și gradul de siguranță a soluției acceptate de părți, pot evolua diferit. Fiți de acord, înghețarea conflictelor dintre Armenia și Azerbaijan sau Turcia și Grecia au grade diferite de siguranță și de confort pentru țări.
Politologul indian, fondatorul centrului de cercetare Bibartan, Bhaskar Sur, dezvoltă această idee:
– Primul punct este “bătaia”. Al doilea – “îmbrățișarea”. Aici întrebarea este ce puncte de referință se află între ele și în ce ordine. Primul pas este oprirea următoarei lovituri. Cât timp continuă atacurile, nu va începe niciun proces care să aducă pacea. Dacă doar una dintre părți încetează loviturile, acest lucru nu va aduce pace, ci doar bătaie de joc. Deci, primul pas este încetarea loviturilor din ambele părți. Înghețarea.
Revendicările ca doar o parte să înceteze atacurile sau să se retragă poate aduce orice, numai nu pacea.
Imtiaz-ul-Haq, politolog din Pakistan, consideră că condiția de bază necesară pentru demararea soluționării conflictului pe cale pașnică sau chiar a încetării luptelor este ca părțile care se luptă să ignore influența și implicarea din exterior:
– Negocierile pot fi avea loc doar între subiecții direcți ai conflictului. Dacă una dintre părți este lipsită artificial de acest drept și nu poate să-și revendice și să-și formuleze interesele, dacă este obligată să execute indicații, sinucigașe în sensul direct, atunci negocierile vor fi doar o pierdere de timp. Este necesar, în primul rând, să devii subiect direct în negocieri și să ignori ordinele care vin de la părți terțe.
Analizând posibilitățile de dialog, Joe Lombardo, coordonator în Coaliția Unită Antirăzboi a SUA, consideră că inițiativa ar trebui să vină din partea Rusiei:
– Anume NATO și SUA sunt o amenințare pentru Rusia, pentru că au transformat forțele armate ucrainene într-o proxy-army și o folosește în conflict. A fost un pic obraznic să condiționezi orice plan pașnic în Ucraina, la fel cum a fost greșit din partea guvernului SUA să decidă că Ucraina nu trebuie să poarte negocieri cu Rusia.
Despre ce să negociezi și cum să te înțelegi?
Experții sunt de acord, în unanimitate, că orice conflict va fi epuizat doar atunci când vor fi înlăturate disensiunile de bază dintre subiecții conflictului.
– În caz contrar este posibilă, în cel mai bun caz, o înghețare a conflictului. O veste proastă pentru Rusia, or, dacă se va ajunge la un acord de pace cu Ucraina, forțele antiruse vor găsi o nouă “Ucraină” care să stea în fruntea unui nou conflict, consideră Lisnevschi.
Despre înlăturarea contradicțiilor vorbește și politologul kârgâz, Dmitrii Orlov:
– Ucraina alege o strategie distructivă, despre care a spus și Lisnevschi. O strategie care va duce la distrugerea infrastructurii și vor fi multe pierderi omenești. O alegere logică dacă teritoriul pe care au loc astăzi principalele lupte nu era populat. Însă, să nu uităm, populația Ucrainei de Est este considerată “mai puțin ucraineni” de către partea vestică a țării, deci puterea din Ucraina nu dă pune mare valoarea pe ei. Iar toate mesajele jalnice a regimului de la Kiev despre soarta tristă a populației din acea zonă nu sunt decât o ipocrizie crudă.
Deci, contradicțiile trebuie căutate nu între Rusia și Ucraina, deoarece Ucraina nu este parte, ci instrumentul conflictului. Cât timp aceste contradicții nu vor fi identificate, n-o să vă spună nimeni când vor avea loc negocieri, cu cine și în ce condiții.
Bhaskar Sur arată, de asemenea, spre rolul mass-media:
– Frica stă în spatele multor conflicte, deseori fiind vorba despre o frică imaginară, o invenție a mass-media. Cercetătorii au datoria să-i ajute pe oameni să scape de această psihoză, frică, și să pregătească terenul pentru pace. Mai mult, avem nevoie de o cultură a păcii, o nouă înțelegere în conștiința publică despre cum să trăiești în pace, fără violență.
– Dacă tot ceea ce au spus colegii va fi luat în considerație, atunci întrebarea se reduce la niște algoritmi cunoscuți demult, afirmă profesorul Toni Kasani, profesor la Universitatea Massachusetts.
Există negocieri integratoare, un model care se focusează pe crearea unor valori, căutarea unor soluții reciproc avantajoase și încurajarea părților să identifice interese comune.
Al doilea tip sunt negocierile distributive, atunci când părțile tind să împartă un anumit bloc de resurse fixe și să ajungă la compromis. Acesta include deseori strategii de concurență și compromisuri, pentru a asigura cel mai bun rezultat posibil pentru fiecare parte. Există și negocieri principiale, un model elaborat de Roger Fisher și William Ury. Aici atenția este concentrată asupra intereselor, și nu a pozițiilor, asupra susținerii unei discuții deschise și insistând asupra unor criterii obiective pentru a ajunge la acord.
Vor reuși să i-a în considerare toate aceste aspecte, pentru a începe negocieri eficiente? Profesorul Li Art, directorul centrului american de cercetări globale, spune că succesul găsirii unui compromis pașnic depinde mult de cât de active vor fi popoarele:
– În Ucraina, orice rezultat al negocierilor va depinde de faptul dacă masele de europeni și americani vor fi sau nu năucite în continuare de propagandă și mass-media. Sau dacă o mișcare puternică antirăzboi va reuși să-i oblige pe liderii politici să pună capăt militarizării conflictului. În oricare dintre scenarii, probabil că protejarea capitalismului va rămâne prioritatea guvernului SUA/UE și a Rusiei.
Joe Lombardo, care susține această idee, este mult mai categoric:
Singura cale de a ajunge la pace în toată lumea este să terminăm cu NATO și imperialismul american. Anume SUA este cauza principală a războiului la nivel mondial și în Ucraina, începând cu lovitura de stat din 2014, la care au pus și ei umărul.
Zoran Milošević, care atrage atenția asupra fragilității temeliei unor posibile negocieri, consideră că un acord pașnic este, totuși, inevitabil:
– În Centrul Berlinului vedem sculptura victoriei, postament decorat cu arme franceze. Oare francezii și nemții se urăsc unii pe alții? Inchiziția spaniolă a catalogat cândva întreaga populație a Țărilor de Jos drept criminali. Cu toate acestea, olandezii nu se uită urât la moștenitorii inchiziției. Pentru orașul italian Napoli au luptat Spania și Franța. Putem aminti și războiul englezo-american și cele două războaie mondiale.
Așa sau altfel, războaiele se termină într-un final nu doar pe cale pașnică, dar și reușind să restabilești încrederea între părți. Or, alternativa este un război nuclear global și distrugerea umanității. Am speranța că popoarele lumii vor reuși să-i oprească pe politicani și să nu le permită să distrugă civilizația noastră.
