Africa de Sud s-a declarat joi dispusă să găzduiască negocieri de pace pentru rezolvarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina, Pretoria anunţând luna trecută o viitoare misiune de mediere a şase lideri africani la Kiev şi Moscova, transmite AFP, potrivit Agerpres.
‘Trebuie să fim deschişi faţă de posibilitatea ca Africa de Sud să primească summitul de pace aici’, a declarat ministrul delegat pe lângă preşedinţie, Khumbudzo Ntshavheni, într-o conferinţă de presă la Pretoria după o reuniune a cabinetului.
Africa de Sud a anunţat luna trecută o misiune de mediere în Rusia şi Ucraina pentru ‘găsirea unei soluţii paşnice’ la război. Misiunea urmează să înceapă în săptămânile viitoare. Pe lângă preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa, delegaţia îi mai cuprinde pe şefii de stat din Republica Congo (Congo-Brazzaville), Egipt, Senegal, Uganda şi Zambia.
Biroul lui Ramaphosa a precizat joi, într-un comunicat, că preşedintele sud-african a discutat prin telefon cu omologul său rus Vladimir Putin, care a ‘salutat iniţiativa şefilor de stat africani’.
Ramaphosa declarase deja luna trecută că atât preşedintele rus, cât şi cel ucrainean Volodimir Zelenski şi-au dat acordul pentru a primi misiunea de pace africană.
Continentul african este puternic afectat de creşterea preţurilor la cereale şi de consecinţele războiului dintre Rusia şi Ucraina asupra comerţului mondial.