Un CD cu înregistrări video şi audio, care-l incriminează pe Veaceslav Platon de corupere a mascaţilor din batalionul „Pantera” a dispărut din dosar. Dispariţia probei a fost depistată la şedinţa de marţi, 2 mai, când urma să fie vizionat CD-ul.

Judecătorul Petru Păun a declarat că nu a văzut niciun un CD în dosar şi a presupus că s-ar fi pierdut în timp ce dosarul a fost transferat de la Curtea de Apel la Judecătoria Chişinău.

Procurorul pe caz, Vitalie Codreanu, a declarat în şedinţă că există copii ale înregistrării, însă în acest caz ar putea să apară interpretări privind veridicitatea probei. Acuzatorul a propus ca procesul să continuie cu audierea martorilor pentru a evita tergiversarea examinării cauzei.

În cele din urmă, instanţa a dispus o pauză până la 19 mai, timp în care să fie cautată proba dispărută din dosar.

Acesta este al doilea dosar intentat pe numele lui Platon, în care acesta a fost învinuit de tentativă de escrocherie în proporţii deosebit de mari şi corupere a mascaţilor de la Detaşamentul cu Destinaţie Specială „Pantera”. În cel de-al doilea dosar penal, acuzatorii i-au incriminat lui Platon că în 2016, în timp ce se afla în detenție, ar fi coordonat prin telefon scoaterea a peste 205 milioane de lei din conturile companiilor Moldasig și Alliance Insurance Group. Potrivit unui alt capăt de acuzare ce i s-a adus, pe 22 decembrie 2016, aflându-se în biroul de aşteptare din incinta Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, a avut discuţii cu doi gardieni din cadrul Detaşamentului cu Destinaţie Specială „Pantera” al Departamentului Instituţiilor Penitenciare care asigurau paza şi escortarea acestuia în instanţele de judecată.

În cadrul discuţiilor, Veaceslav Platon le-ar fi promis gardienilor apartamente în Capitală, automobile şi câte 5.000 de euro pe lună pentru a-i permite acţiuni interzise în cadrul întâlnirilor cu avocaţii, inclusiv prin facilitarea accesului la un telefon mobil. Anterior, apărătorii săi au declarat că dialogul cu mascații nu a fost decât o glumă.

Iniţial, Judecătoria Chişinău l-a condamnat pe Platon la 12 ani de închisoare. În 2020, Curtea de Apel Chişinău a anulat sentinţa şi a trimis dosarul la rejudecare. Instanța de apel și-a argumentat decizia prin faptul că lui Veaceslav Platon și presupusului său complice le-au fost încălcate mai multe drepturi prevăzute de Codul de Procedură Penală, cum ar fi dreptul la un translator în limba rusă și dreptul de a beneficia de serviciile unui avocat ales.

Dosarul a ajuns în gestiunea lui Eugen Beşelea, dar magistratul nu a ajuns să ducă cauza la sfârşit, acesta regăsindu-se în lista judecătorilor cărora nu le-a fost prelungit mandatul după expirarea termenului de 5 ani.

Ulterior, examinarea dosarului a fost preluată de la zero de către magistratul Petru Păun, însă şedinţele sunt amânate din cauza că unii avocaţi nu fac act de prezenţă.

Şedinţele se desfăşoară în lipsa lui Platon care a părăsit Republica Moldova după alegerile parlamentare din 11 iulie 2021.

sursa