Preşedintele rus Vladimir Putin l-a decorat postum cu ”Ordinul Curajului”, ”pentru curajul şi bravura de care a dat dovadă”, pe bloggerul militar Vladlen Tatarski, al cărui nume real era Maxim Fomin, ucis duminică într-un atentat cu bombă la Sankt Peterburg, un asasinat de care Moscova acuză Ucraina şi ”agenţi” ai opozantului rus încarcerat Aleksei navalnîi, relatează AFP.

Putin l-a decorat postum pe Fomin ”pentru curajul şi bravura de care a dat dovadă în exercitarea funcţiei sale profesionale”, se arată într-un decret publicat luni pe site-ul Kremlinului.

Vladlen Tatarski a fost ucis duminică în explozia unei bombe, într-o cafenea, la Sankt Petersburg, unde participa la o conferinţă a unei organizaţii – “Cyber Z Front” – în favoarea operaţiunii forţelor ruse în Ucraina.

Cel puţin alte 32 de persoane au fost rănite în asasinat, dintre care opt erau în continuare în stare gravă.

O tânără în vârstă de 26 de ani, Daria Trepova, a fost arestată rapid şi prezentată de către autorităţile ruse ca având legături cu opozantul istoric al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi.

Ultimele secunde înaintea exploziei

sursa