Conducerea „Air Moldova”, la indicațiile lui Ilan Șor, ar înrăutăți intenționat situația companiei. Acest lucru s-ar face pentru ca autoritățile și furnizorii să blocheze activitatea companiei, iar ulterior vina să fie pasată pe autorități. De asemenea, actualii conducători ai companiei ar dori să scăpe de datorii, informează Deschide.MD, cu referire la surse din cadrul „Air Moldova”.

Potrivit surselor Deschide.MD, datoriile „Air Moldova”, la care beneficiar efectiv ar fi Ilan Șor, cresc în continuu, cu 100 de milioane de lei lunar, și depășesc în prezent 2,3 miliarde de lei. Astfel, această datorie depășește de trei ori activele companiei, scrie Ziarul Național.

Printre cele mai mari datorii:

– peste 600 de milioane lei față de SRL „Avia Invest”;

– peste 2,5 milioane de euro către EUROCONTROL și ÎS „MoldATSA”.

În ciuda acestui fapt, SRL „Avia Invest”, în persoana lui Arcadie Ciochină, nu a atacat în instanță drepturile asupra celei mai mari părți din datoriile „Air Moldova” SRL.

Surse din companie menționează că o mare parte din încasările financiare „ar fi deturnate și integrate de Ilan Șor în schemele financiare criminale”.

La momentul privatizării (anul 2018), ÎS „Air Moldova” avea o cifră de afaceri de circa 3 miliarde de lei, iar datoriile de 1,2 miliarde de lei. De asemenea, compania dispunea de o flotă de opt aeronave, din care șapte funcționale, inclusiv două în proprietate și șase – închiriate, și acoperea 50% din piața autohtonă a transportării de pasageri pe cale aeriană.

„În același timp, salariul directorului „Air Moldova”, Alexandru Ceban depășește 120 000 de lei lunar, la care se mai adaugă și premii. Totodată, relevant este că, Alexandru Ceban ar fi beneficiarul efectiv și administratorul companiei SRL „E-THALES”, care ar fi obținut statutul de producător eligibil pentru construcția unui parc fotovoltaic de 1 MW, ce necesită investiții de peste 1 000 000 de euro.

Fratele acestuia, Ruslan Ceban, ocupă funcția de director adjunct în cadrul „Air Moldova”, înregistrând un salariu lunar de peste 40 mii lei. Un alt director adjunct ar fi Vladimir Gorea (ex-șef al Direcției economice, analiză și cooperare internațională a AAC), cu un salariu de peste 40 mii lei, persoană afiliată conducerii „Air Moldova” și lui Octavian Nicolăescu (ex-director al Autorității Aeronautice Civile).

Printre angajații „Air Moldova” ar fi și Nicolae Ciochină (în funcție de copilot), feciorul lui Arcadie Ciochină, vice-director al SRL „Avia Invest”, persoană afiliată grupului „ȘOR”, notează sursa citată.

La începutul lunii martie curent, „Air Moldova” dispunea de șapte avioane, majoritatea închiriate, iar până la recenta efectuare a zborurilor, utiliza doar două aeronave închiriate, neînregistrate în registrul aerian al R. Moldova (un Airbus A321 și un Boeing 737).

După anunțarea sancțiunilor OFAC în privința lui Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc, „Air Moldova” și-a transferat sistemul de rezervări pe o platformă de plăți electronice din Mexic.

„Compania a accelerat provocarea autorităților cu scop de a-i fi sistată activitatea prin campanii promoționale la vânzarea biletelor, pentru mai multe destinații, astfel fiind deja vândute pentru mai multe de 300 de zile înainte, situația care pune cetățenii care au procurat biletele în pericolul de a nu beneficia de servicii și nici de returnarea banilor achitați”, notează aceeași sursă.

Așadar, compania a lansat pe 10 ianuarie 2023 promoția TICKETSFROM 30€ cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la fondare. Pe 13 februarie 2023 a lansat promoția LOVE, cu reduceri de 10% – 30% la procurarea biletelor, iar pe 22 februarie 2023 promoția PROMOFROM 59€ pentru 8 destinații.

La scurt timp, pe 28 februarie 2023, a anunțat promoția FROM 69€ pentru perioada 26 aprilie 2023 – 31 octombrie 2023, cu 4 destinații.

„Air Moldova” este în risc de imposibilitate de continuare a contractelor de închiriere a aeronavelor existente sau a închirierii altor aeronave, în legătură cu datoriile acumulate, deja având loc precedente când unele companii și-au retras aeronavele de la „Air Moldova”, în legătură cu datoriile formate și faptul că Ilan Șor este subiect al sancțiunilor OFAC, mai spun sursele Deschide.MD.

„Având în vedere și protestele actuale organizate de Ilan Șor în interesele Federației Ruse, în ceea ce privește situația „Air Moldova”, scopurile ar fi la fel de a destabiliza situația din R. Moldova. Un alt scop este de a discredita autorităților naționale pe plan extern, de a le face responsabile de situația de la „Air Moldova” și de imposibilitatea onorării obligațiilor față de consumatori și creditori, precum și ar produce impact asupra salariaților „Air Moldova”, compania având peste 300 de angajați”.

Elemente adiționale ale intențiilor de referință s-au relevat în faptul nerevendicării în instanță, de către SRL „Avia Invest” – în persoana lui Arcadie Ciochină, a drepturilor asupra celei mai mari părți din datoriile „Air Moldova” SRL. Deschide.MD a încercat să discute cu Arcadie Ciochină, însă acesta nu ar fi răspuns la telefon.

„Air Moldova” a fost privatizată în toamna anului 2018 cu 50 de milioane de lei de „Civil Aviation Group”, o companie fondată de doi moldoveni și compania românească „Blue Air”. Ultima s-a retras la nici-un an de la privatizare în condiții suspecte, iar cota de 49% a fost preluată de „Dzintars Pomers” din Letonia.

Valoarea tranzacției depășea 1,2 miliarde de lei (circa 61,5 milioane euro), dintre care 50 milioane de lei au fost transferate la bugetul de stat, restul sumei reprezintau datoriile companiei „Air Moldova”, pe care investitorul s-a obligat să le achite în decurs de trei ani.

Compania „Air Moldova” nu a comentat, deocamdată, informațiile publicate de Deschide.MD.

Zilele trecute, „Air Moldova” a venit cu o declarație privind situația companiei aeriene. Potrivit operatorului de zboruri, compania se confruntă cu anumite dificultăți, în context fiind evocat și motivul anulărilor repetate a zborurilor. „Lăsați-ne să zburăm! În contextul tuturor declarațiilor și expunerilor publice ale autorităților referitor la situația companiei „Air Moldova”, suntem forțați să concluzionăm că am devenit ținta unei campanii premeditate de denigrare cu scopul de a falimenta compania”.

sursa