ONU a anunțat că faza operaţiunilor salvare „se apropie de sfârşit”. Încă mai există cazuri miraculoase în care sunt găsiți supraviețuitori, însă acestea sunt tot mai rare. Bilanțul a ajuns la peste 41.000 de morți în Turcia și în Siria devastată de 12 ani și de un război civil. În ambele țări, bilanțul real poate să fie însă mult mai ridicat, notează Libertatea.
Bilanțul victimelor în urma cutremurului de luni, 6 februarie, din Turcia și Siria se ridică la peste 41.000 de morți, potrivit cifrelor anunțate de autorități, relatează Reuters.
În ciuda faptul că a trecut peste o săptămână de la cutremur, 9 oameni au fost scoși în viață marți de sub dărâmâturile din Turcia. Într-un discurs, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a spus că țara sa se confruntă „cu una dintre cele mai mari dezastre naturale din istoria umanității”.
Cele șapte persoane, printre care doi frați, de 17 și 21 de ani, au fost salvate dintre ruine la aproape 200 de ore de la cutremurele de peste 7 grade magnitudine care au lovit Turcia la începutul săptămânii trecute, relatează The Guardian. Speranțele de a găsi mai mulți supraviețuitori sunt însă din ce în ce mai scăzute.