Publicația New York Times (NYT) își retrage toți corespondenții din Rusia, fiind pentru prima dată în mai bine de un secol când ziarul nu va avea reporteri de teren în această țară, scrie CNN, citat de Rador.

„O zi foarte tristă pentru istoria @nytimes la Moscova. Retragerea tuturor corespondenților din țară. Am avut în mod continuu reporteri acolo, începând din 1921, cu una sau două întreruperi scurte, din cauza unor probleme de viză. Nici Stalin, nici Războiul Rece, nimic nu ne-a alungat”, a scris pe Twitter Neil MacFarquhar, fost șef al biroului NYT de la Moscova. Ziarul și-a anunțat marți retragerea oficială din Rusia, ca urmare a unei noi legislații adoptate de autoritățile ruse, ce îi incriminează pe jurnaliștii care relatează despre invazia Moscovei în Ucraina, interzicând orice referire la „război”.

„Noua legislație din Rusia urmărește incriminarea relatărilor de presă independente și exacte despre războiul împotriva Ucrainei. Pentru siguranța și securitatea personalului nostru editorial care lucrează în regiune, aceștia vor fi, deocamdată, mutați în afara țării”, a declarat purtătorul de cuvânt al New York Times, Danielle Rhoades Ha.