Locuitorii Republicii Moldova, care trec astăzi printr-o criză pandemică și economică, dau dovadă de curaj și mărinimie și își deschid brațele pentru refugiații din Ucraina. Despre aceasta deputatul socialist Ivanna Koksal a scris pe o rețea de socializare.
„Cetățenii noștri, care trăiesc cea mai dificilă perioadă asociată cu pandemia, creșterea bruscă a prețurilor, salarii mici, dau dovadă de umanitate și vin în ajutorul ucrainenilor, care trec hotarele țării noastre. Solidaritatea și grija pentru cei care au nevoie urgentă de ajutor sunt de neprețuit… Este o situație fără precedent, nu eram pregătiți pentru așa evenimente, dar acum suntem cu toții uniți și înțelegem că mii de oameni au nevoie de ajutor”, a scris Koksal.
Deputatul PSRM și-a exprimat recunoștința față de locuitorii satului Cazaclia din mun. Comrat și față de primarul localității, Anatoli Uzun, care s-au mobilizat și au venit în ajutorul refugiaților.
„Nu am avut condiții decente, dar am reușit să creăm o atmosferă prietenoasă. Oamenii sunt mulțumiți că în aceste clipe grele au avut parte de un ceai fierbinte și un „bulgur” găgăuz, pentru sala de sport încălzită și paturi, pentru medicamente…”, a mai scris Koksal.