Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a părăsit ședința Parlamentului, după ce majoritatea PAS a refuzat să amâne examinarea proiectului de lege referitoare la „pre-vetting”.

„Nu putem înțelege lipsa de reacție și atitudinea neclară față de recomandările Comisiei de la Veneția, în spirit constructiv am propus crearea unui grup de lucru în Parlament, în scopul aducerii legislației R.Moldova în conformitate cu recomand Comisiei de la Veneția. Cu părere de rău, am fost refuzat și de plen și de Biroul permanent. Considerăm că trebuie să îndeplinim recomandările partenerilor și să găsim consens larg. Considerăm că proiectul conține mai multe formulări neclare lipsite de mecanisme de reglementare și trebuie discutat. În această situație, când dvs insistați în ciuda a ceea ce spune Comisia de la Veneția și experții din țară, să promovați acest proiect în lectura a doua, fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor părăsește sala de șed a Parlamentului”, a anunțat Vlad Batrîncea, vicepreședinte al Parlamentului.