Mișcarea Alternativa Națională este deschisă pentru toți, care sunt profesioniști și nu se tem de muncă multă și grea. Cel puțin asta primarul general Ion Ceban, despre Mișcarea lansată la sfârșit de decembrie.
„Ce mă apuc să fac o fac cu maximă dăruire și implicare. Am o echipă extraordinară de colegi care am gândit acest lucru, iar Mișcarea Alternativa Națională va fi un proiect inedit pentru Moldova. Vreau ca în această mișcare să se adune toți cei care se consideră profesioniști, oameni care nu se tem de muncă, oameni care muncesc cu abnegație. De acest tip avem foarte mulți în Moldova. Împreună vom construi „Alternativa”. Când spun un proiect inedit, spun că va fi un proiect cu totul diferit de ce ați văzut până acum în Moldova. Vom sta să creem de jos în sus. Mișcarea Alternativa va fi alternativa față de cei care se bocesc că nu pot și dau vina pe cineva. Noi știm că lucrurile trebuie făcute azi și acum. Oamenii s-au săturat de vorbe goale și tot felul de promisiuni. Noi știm cum să realizăm. Când am preluat municipiul Chișinău a fost un oraș în genunchi.
Cu probleme cronice, cu probleme diverse în toate domeniile. Astăzi este practic singura entitate teritorială care are o dinamică de dezvoltare pozitivă. La toate vom ajunge să găsim soluții și să le punem în aplicare. Ceea ce este important. În urmă cu doi ani, la începutul mandatului, nimeni nu credea că vom putea face atât de multe lucruri în Chișinău într-o perioadă atât de scurtă, chiar cu aceste neînțelegeri cu autoritatea publică locală. Cu toți locuim în acest oraș. Eu înțeleg că cineva și-a fixat ca țintă Primăria Chișinău. Acest gând nu o dată a fost formulat de cei de la PAS. Vreau să le spun că au o sumedenie de probleme de rezolvat în țară și din rău în tot mai rău ajungem. Astăzi, economia Moldovei se află în colaps pe de o parte, pe de altă parte, agenții economici se află în prag de faliment, iar oamenii simpli și mai tare au sărăcit. Nu uităm că sunt un an și jumătate în funcție și au toată puterea. Ceea ce se întâmplă, este o sărăcire continuă a populației, show-uri ieftine în fiecare zi, încercări și tentative de a acoperi cu astfel de arestări. Probabil că au prins acel slogan „pâine și show-uri”. Pâine nu pot oferi și iaca oferă show-uri. Asta se întâmplă, asta vede toată lumea.
Ideologia MAN va fi foarte simplă – exemplul lucrului făcut și a rezultatelor furnizate. Vreau ca toți cei care pot face, pot munci, vor să fie acasă în Moldova, poftim. Orice vom face, vom consulta cu cetățenii Moldovei, vom consulta cu echipa și vom veni cu soluții distincte”, a conchis Ceban.
Amintim că în luna decembrie primarul general Ion Ceban a anunțat că lansează Mișcarea Alternativa Națională, drept o alternativă la toate lucrurile făcute de diletanții de la guvernare.