Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au atacat la Curtea Constituțională (CC) decizia PAS de a institui starea de urgență. Autorii sesizării solicită Înaltei Curți exercitarea în regim de urgență a controlului constituționalității și declararea drept neconstituțională a Hotărârii Parlamentului din 20 ianuarie 2022 prin efectul juridic al căreia s-a instituit stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe o perioadă de 60 de zile.
Deputatul BCS, Vlad Batrîncea, a declarat că scopul anunțat de Guvern pentru declararea stării de urgență a fost atins și epuizat în aceiași zi. Potrivit lui, astfel a fost consumat obiectul juridic al actului normativ adoptat, iar termenul de 60 de zile pentru perioada stării de urgență este nejustificat și contrar principiilor generale de drept, și o practică primejdioasă din perspectiva respectării drepturilor omului.
”Ne adresăm la CC cu sesizarea privind anularea stării de urgență. Considerăm că motivele au fost depășite. Moldovagaz a făcut plata către Gazprom și în această situație nu înțelegem de ce este nevoie de stare de urgență de 60 de zile. Considerăm că este un plan bine determinat de a submina dreptul cetățenilor de a protesta și de a cenzura mass-media din Moldova. Potrivit deciziei Parlamentului, SIS va controla mass-media cu privire la informațiile legate de securitatea energetică”, a declarat Batrîncea.
Vicepreședintele Parlamentului a îndemnat CC să respecte propria practică și jurisprudență. Batrîncea a amintit că Înalta Curte anterior a anulat o stare de urgență declarată în timpul Guvernului Chicu, chiar dacă motivele erau plauzibile.
”Atunci CC a răspuns solicitării doamnei Maia Sandu de a anula acea stare de urgență. Sperăm că CC nu va demonstra duble standarde și va menține propria practică, propria jurisprudență”, a menționat socialistul.
Deputații BCS susțin că prin această stare de urgență se urmăresc planuri obscure, care prezintă un risc pentru cetățenii țării.
”Sunt planuri obscure. Maia Sandu cu colegii din Parlament să vină și să spună ce planuri au și ce născocesc în prietenia lor geopolitică și ce riscuri îi așteaptă pe cetățenii Republicii Moldova(…) Situația ajunge la absurd și dacă CC va demonstra duble standarde și apartenență sa la cei din PAS, asta va fi încă un argument pentru cetățeni că ordinea de drept și legea în Moldova nu mai este respectată, în această situație oameni au dreptul la protest”, a menționat deputatul.