Peste 2900 de persoane cu dizabilități vor primi câte un ajutor social din partea Primăriei Chișinău, în vederea consemnării Zilei Internaționale a persoanelor cu nevoi speciale. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban în cadrul ședinței de astăzi dimineață.
„Membrii Comisiei, în scopul susținerii persoanelor cu dizabilități, au aprobat decizii de acordare a ajutoarelor materiale unice pentru 2909 persoane, în mărime de 1 562 500,0 lei, dintre care:
500 persoane cu dizabilități (severe, accentuate, medii), conform listelor prezentate de către Direcțiile teritoriale de asistență socială din municipiul Chişinău, vor beneficia de ajutor material în mărime de 500 lei. În liste sunt incluse persoanele cu dizabilități, ce dețin cel mai mic cuantum al pensiei până la atingerea numărului de 500 persoane şi care nu au beneficiat de nici un fel de ajutor material pe parcursul anului 2021.
50 persoane cu dizabilități, membri activi ai Asociaţiei Obşteşti, Societatea Invalizilor din municipiul Chişinău, vor beneficia a câte 2000 lei. 845 persoane cu deficienţe de auz, membrii ai Asociaţiei Surzilor din Republica Moldova, Filiala teritorială Chişinău, urmează să beneficieze de ajutor material în mărime de 500 lei.
10 membri activi ai Asociaţiei Surzilor din Republica Moldova, Filiala teritorială Chişinău, vor beneficia de 2000 lei, 820 persoane cu deficienţe de vedere, membrii ai Asociației Obștești ”Asociația Nevăzătorilor din Moldova”, Organizația Teritorială Chișinău, vor beneficia de ajutor material în mărime de 500 lei.
10 membri activi ai Asociației Obștești ”Asociația Nevăzătorilor din Moldova”, Organizația Teritorială Chișinău, vor beneficia de 2000 lei. 30 persoane cu dizabilităţi, membri ai Asociației persoanelor cu dizabilități „Invasport”, vor beneficia de ajutor material în mărime de 500 lei. 2 membri activi ai Asociației persoanelor cu dizabilități „Invasport”, vor beneficia de ajutor material în mărime de 2000 lei”, a declarat Ceban.
În același timp, 642 părinţi care cresc şi educă copii cu necesităţi speciale, vor fi susţinuţi prin acordarea ajutorului material în mărime de 500 lei/fiecare copil, conform listelor prezentate de către următoarele instituţii de învăţământ. Ceban afirmă că despre modul de achitare, titularii ajutorului material, urmează a fi informaţi suplimentar.