Ring de dans și club de noapte nu sunt restaurante. Cu o astfel de precizare a venit ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, după ce Asociația „Măr” a cerut clarificări la decizia autorităților din sănătate privind accesul în localuri cu certificatul de vaccinare sau test anti-COVID-19.

„La intrarea în local, așa cum prezintă biletul, așa prezintă certificatul. Atât timp cât abia este în proces de dezvoltare sistemul digital care ne va permite să monitorizăm rapid intrările. Se permite prezentarea certificatului atât descărcat în telefon, cât și pe hârtie. Ring de dans și club de noapte nu este restaurant, din câte știu”, a declarat Nemerenco la Pro TV.

Amintim că Asociația Națională a Restaurantelor și Localurilor de Agrement „Măr” s-a arătat nedumerită de ultima decizie CNESP. Potrivit lor, nu este clară procedura de control a certificatelor de vaccinare, iar prevederile „club de noapte” și „ring de dans” nu prezintă foarte clar care tipuri de unități de alimentație publică sunt supuse verificărilor.