Un nou lot de vaccin rusesc împotriva COVID-19, Sputnik V, a ajuns în această noapte la Chișinău. Este vorba despre 64 de mii de doze: 44 de mii de doze sunt destinate malului drept al Nistrului, iar 20 de mii, pentru regiunea transnistreană. Serul va fi repartizat tuturor instituțiilor medicale din țară.

„Sputnik V este așteptat de majoritatea cetățenilor. Primul lot s-a epuizat foarte repede. Vaccinul ne-a fost donat datorită unei înțelegeri dintre președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi și liderul de la Moscova, Vladimir Putin, dar și în urma unei solicitări personale a lui Igor Dodon. Acum se poartă discuții pentru procurarea unui lot de Sputnik”, a declarat deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco, prezent la ceremonia de întâmpinare a vaccinului.

Odnostalco i-a îndemnat pe cetățeni să se imunizeze.