Candidații PAS la funcția de deputat al Republicii Moldova, Valentina Manic, Zinaida Popa și Petru Puțuntică au fost implicați în acte de corupție pe când dețineau funcții în organele locale de conducere. Deputatul PSRM, Alla Darovannaia, a prezentat o nouă listă a celor de la PAS care aspiră la funcția de parlamentar la alegerile din 11 iulie, dar care au fost obiect al unor investigații răsunătoare de corupție.
Numărul 18 din lista electorală a PAS, Valentina Manic, a încercat să falsifice datele din bugetul local, pe când era în funcția de șef al Direcției Finanțe a Consiliului raional Hâncești. Infracțiunea a ieșit la iveală în baza unui denunț depus de secretarul interimar al Consiliului raional. Candidatul PAS a vrut să falsifice un document public, chiar dacă acesta fusese deja votat de aleșii locali.
Un alt candidat PAS cu probleme de integritate este și Zinaida Popa, a 67-a în lista partidului fondat de Maia Sandu. Numele acesteia apare în unul din scandalurile legate de subvențiile ilegale în agricultură. Popa este consilier municipal din partidul condus de Igor Grosu și soția șefului Serviciului Protecție și Pază de Stat, Vasile Popa, numit de Maia Sandu în această funcție.
În perchezițiile recente de la Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură a fost vizat cumnatul Zinaidei Popa, Adrian Popa, fratele lui Vasile Popa. Adrian Popa este șef Direcție Autorizare Plăți la AIPA. În perioada 2016-2020, trei gospodării țărănești, controlate de rudele apropiate ale lui Adrian Popa, au beneficiat de subvenții de la stat în valoare totală de peste 4 milioane de lei. Această sumă impunătoare a fost oferită de AIPA pentru Gospodăria Țărănească „Popa Zinaida Alexandr”, condusă de candidatul nr. 67 pe lista PAS.
Într-un dosar de evaziune fiscală în valoare de 5 milioane de lei este implicat și candidatul cu nr. 71 din lista electorală PAS, Petru Puțuntică. Potrivit informațiilor obținute de către jurnaliștii de investigație, activitatea acestui agent economic a fost documentată de oamenii legii, care în 2018 au pornit un dosar penal pe faptul comiterii evaziunii fiscale în sumă de 5 milioane de lei. Potrivit datelor publicate de presa de la Chișinău, Puțuntică ar fi apelat la anumite relații mai vechi din procuratură, pentru a pune pe pauză această cauză penală.
Candidatul PAS la funcția de deputat mai este acuzat că în 1994 a falsificat unele documente și a primit un credit de la o filială a băncii din Călărași în suma de 30 de mii de lei.
Alla Darovannaia a declarat că toate datele despre acești candidați PAS, care au mari probleme de integritate, au fost culese din investigațiile publicate de presa de la Chișinău, la care sunt anexate și actele confirmative.
”Se anunță lupta cu corupția, dar în realitate corupția este mână în mână cu corupția oamenilor din listele galbene”, a spus parlamentarul.
Candidatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor la parlamentarele din 11 iulie s-a adresat cu un apel către organele abilitate să ia act de aceste informații și să vină cu deciziile corespunzătoare. De asemenea, deputatul PSRM a anunțat că va face interpelări către organele responsabile pentru urgentarea investigațiilor.