Cea mai longevivă familie din satul Burlacu, raionul Cahul, a fost vizitată, azi, de către ex-președintele țării Igor Dodon. Nicolae și Maria Constantinov trăiesc împreună 58 de ani și au patru copii, nouă nepoți și patru strănepoți. Liderul PSRM i-a felicitat pe gospodari cu ocazia Săptămânii Familiei, lansată de Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor.
În aceeași localitate, Dodon a mers în vizită și la familia lui Oleg și Larisa Deli, care cresc împreună patru copii.
“Le-am urât mulți ani fericiți și sănătate la toți membrii familiei”, a povestit Dodon pe Facebook.
Președintele PSRM întreprinde, azi, o vizită de lucru în raionul Cahul, unde s-a întâlnit și cu angajații unor companii vinicole
“Am vorbit despre multe. Oamenii sunt îngrijorați de starea proastă a drumurilor, de lipsa apeductului și canalizării, de aprovizionarea cu gaze naturale. Le-am prezentat programul electoral al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, evidențiind că unificarea forțelor de stânga oferă posibilitatea să apărăm suveranitatea noastră națională, să dezvoltăm economia și să avem relații bune cu partenerii externi, atât din Est, cât și din Vest”, a mai scris Dodon.