A trucat licitațiile publice în favoarea finului de cununie și a cheltuit iresponsabil banii publici. Vorbim despre candidatul PAS la alegerile din 11 iulie, Petru Frunze, care în prezent deține și funcția de deputat al fracțiunii PAS în Parlamentul dizolvat.
Redacția noastră a intrat în posesia unor documente, care demonstrează că fostul primar de Puhoi, Petru Frunze, în 2013, pe când era membru PLDM, formațiunea care se afla atunci la guvernare, fiind condusă de Vlad Filat, a trucat rezultatele unei licitații pentru pavarea trotuarului de pe segmentul drumului local Căinari – Puhoi – Chișinău.
Astfel, la 9 aprilie 2013, autoritățile din Puhoi au anunțat tenderul, în urma căruia au parvenit cinci oferte: de la SRL „Cronostrans”, SRL „Carpeni”, SRL „Ruviconstruct”, SRL „Miveron Com”, SRL „Edif-Constr”. Concursul a fost câștigat de către compania SRL „Ruviconstruct”, care a venit cu o ofertă de 1,5 milioane de lei. Potrivit anchetei, compania a câștigat licitația cu o singură condiție neoficială: primarul satului Puhoi, Petru Frunze, i-ar fi cerut antreprenorului ca pavajul să fie procurat de la o persoană fizică, Ghenadie Munteanu, finul de cununie a lui Frunze. Munteanu producea pavajul în curtea unei gospodării și îl vindea fără acte de proveniență și fără achitarea impozitelor.
Pe lângă traficul de influență, comis de Frunze, dar și ilegalitățile comise la procurarea și comercializarea pavajului, au fost încălcate și prevederile contractului ce țin de calitatea lucrărilor. Mai exact, deși conform caietului de sarcini pavajul trebuia să aibă o grosime de 6 cm, „Ruviconstruct” a pus un pavaj de doar 4 cm.
Am adresat o solicitare la poliție pentru a afla care este soarta acestui dosar, dar deocamdată nu am primit un răspuns.
Candidatul PAS Petru Frunze are un frate, Sergiu Frunze, care a fost condamnat în 2005 pentru tâlhărie în proporții mari și deosebit de mari. Ulterior, în 2016, acesta din nou a fost arestat și cercetat penal pentru șantaj. Sergiu Frunze a fugit însă din țară și a fost dat în căutare.