PSRM va insista ca cetățenii să primească compensații la consumul de electricitate pentru lunile aprilie-mai. Deputatul PSRM, Alla Darovannaia, a declarat că socialiștii vor înregistra repetat în Parlament legea respinsă de președintele Maia Sandu.
”Vrem să aducem la cunoștință că acel proiect de lege ce presupune compensarea energiei electrice, bani pentru care o parte a societății chiar a mizat, îl vom trece în legislatura următoare și vom face tot posibilul ca cetățenii să primească acești bani”, a spus deputatul.
Potrivit proiectului votat de Parlament la inițiativa PSRM și respins ulterior de președintele Sandu, statul urma să acopere cheltuielile pentru facturile la energia electrică pe o perioadă de două luni pentru toți consumatorii casnici din Republica Moldova. Suma compensată constituia 428 de lei – câte 214 de lei pe lună, pentru fiecare gospodărie casnică. Inițiativa viza peste 1,2 milioane de cetățeni.