Liderul Partidului Unităţii Naţionale (PUN) Octavian Ţîcu a criticat-o pe Maia Sandu, după ce şefa statului a depus în această dimineață flori la Memorialul „Eternitate” din Chişinău, cu prilejul zilei de 9 Mai – Ziua Victoriei.
„Ruşine, Maia Sandu. Puteți să mă votați, puteți să nu mă votați, da ce am de spus vă zic. Nu-s fan Maia Sandu şi nici n-am fost. După vizita Maiei Sandu la Memorialul Minciunii vă declar că azi dna Preşedintă nu m-a reprezentat, aşa cum nu m-a reprezentat la Strasbourg, unde a bâiguit despre poporul şi națiunea moldovenească. Putea să nu meargă deloc”, a scris pe Octavian Țîcu pe pagina sa de facebook, transmite Știri.md.
În același mesaj, deputatul mai menționeză că președintele Maia Sandu a ales calea bătătorită a oportunismului politic moldovenesc.
„Este la fel cum Merkel ar fi mers la Treptow Park în Berlin să depună flori la ocupantul sovietic pentru viitorul european al Germaniei.
Puteți să alegeți pe cine vreți şi să vă închinați în continuare la sfintele moaşte sovietice şi neosovietice, dar nu veți scăpa de umilința şi frustrarea de 9 mai până nu veți PUNe un singur vot unionist, care sā ne aducă în Parlament”, a mai scris Octavian Țîcu.
Președintele țării, Maia Sandu, a depus în această dimineață flori la Complexul Memorial „Eternitate”. Șefa statului și-a exprimat recunoștința pentru cei care au luptat pentru ca, în mai 1945, pacea să revină pe continentul european.