Președintele Igor Dodon și PSRM și-au onorat angajamentele asumate față de lucrătorii din sistemul medical. Deputatul socialist, Vladimir Odnostalco, a declarat că, pe parcursul a mai puțin de un an, lefurile angajaților din sănătate au fost majorate cu 100%.
Inițiativa a fost propusă, în vara anului trecut, de președintele Igor Dodon și prevede dublarea etapizată a salariilor pentru toți lucrătorii din medicină, inclusiv personalul auxiliar. La 01 septembrie 2020 și 01 ianuarie 2021, leafa din sănătate a crescut cu câte 30%. La 01 iulie, urmează să fie efectuată ultima etapă de majorare cu alte 40%.
Pentru asigurarea ultimei etape, deputații PSRM au înregistrat în Parlament o inițiativă legislativă care prevede alocarea a aproape 841 de milioane de lei din fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală. Totodată, fracțiunea PSRM mai propune acordarea altor aproape 272 de milioane de lei pentru achitarea sporului calculat personalului antrenat în lupta cu COVID-19. În total, este vorba despre peste 1,11 miliarde de lei.
”Este o sumă enormă. Astfel, timp de mai puțin de un an au crescut salariile tuturor angajaților din sistemul medical. Ceea ce a promis președintele Igor Dodon a fost îndeplinit. PSRM susține aceste proiecte în Parlament”, a declarat Odnostalco.
Fracțiunea PSRM speră că acest document va fi votat de Parlament în cel mai scurt timp.