Președintele sud-coreean, Moon Jae-in, vrea să folosească în țară vaccinul rusesc împotriva coronavirusului “Sputnik V”. El a ordonat asistenților să examineze posibilitatea folosirii preparatului rusesc, relatează RIA Novosti cu referire la agenția de știri Yonhap.
Administrația președintelui din Coreea de Sud analizează deja datele despre vaccin. “Avînd în vedere preocupările legate de furnizarea vaccinurilor, consilierii și-au exprimat opinia privind necesitatea examinării introducerii vaccinului rusesc, la care președintele Moon Jae-in a spus: “Așa și faceți”, a declarat o sursă din administrația prezidențială.
Cu toate acestea, o revizuire pe scară largă a folosirii vaccinului rusesc nu este încă în curs de desfășurare. Țara va studia datele privind utilizarea vaccinului de “alte țări și de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA)”.
Pe 23 martie, președintele sud-coreean Moon Jae-in și soția sa Kim Jung-suk s-au vaccinat împotriva coronavirusului cu preparatul companiei britanico-suedeză AstraZeneca. Președintele a spus că siguranța și eficacitatea vaccinului AstraZeneca este confirmată “la nivel internațional”.
Pe lîngă liderul țării și prima doamnă, s-au vaccinat împotriva coronavirusului și nouă membri ai Guvernului Republicii Coreea. Coreea de Sud a semnat contracte de furnizare a 152 de milioane de doze de vaccin de la AstraZeneca, Moderna, Pfizer, Janssen, Novavax și prin intermediul programului de vaccinare a OMS COVAX Facility. În prezent, în țară cetățenii sînt vaccinați cu vaccinuri de la AstraZeneca și Pfizer.