Statul instituie facilități fiscale la procurarea vaccinului anti-COVID-19 pe perioada stării de urgență și a stării de urgență în sănătate publică.
Proiectul de lege, semnat de deputații PSRM, a fost susținut unanim, astăzi, de Comisia economie, buget și finanțe și va fi propus Parlamentului se aprobare în două lecturi.
Președintele comisiei, Petru Burduja, unul din autorii proiectului, a precizat că este vorba despre vaccinurile care vor fi procurate din sursele financiare ale statului. Inițiativa prevede instituirea facilităților fiscale și vamale la importul și livrarea pe teritoriul țării a vaccinurilor anti-COVID-19 prin scutirea acestora de TVA fără de deducere, taxa vamala și taxa pentru efectuarea procedurilor vamale.
Deputatul PSRM a menționat că aceste măsuri vor accelera procesul de imunizare în masă a populației. Totodată, aceste facilități vor încuraja agenții economici să importe și să livreze pe teritoriul țării vaccinurile anti-COVID-19 procurate din banii statului.
Săptămâna trecută, Parlamentul a votat o lege care prevede simplificarea și accelerarea procedurii de procurare a vaccinurilor anticoronavirus.