Pensionarii și beneficiarii de ajutor social vor primi în acest an ajutorul unic de o mie de lei în preajma sărbătorilor pascale. Asigurările au fost date de președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. în cadrul emisiunii de vineri.
Igor Dodon a amintit că inițiativa sa a fost susținută și votată de Parlament la sfârșitul anului trecu, iar pentru achitarea acestei indemnizații în buget sunt prevăzute peste 690 de milioane de lei.
”La inițiativa președintelui Dodon și PSRM, 690 de mii de pensionari vor primi în preajma sărbătorilor pascale câte o mie de lei. Legea a fost adoptată, promulgată și a întrat în vigoare”, a declarat Dodon.
Ajutorul unic de o mie de lei va fi achitat pensionarilor și beneficiarilor de alocații sociale cu venituri de până la 4000 de lei.
Amintim că la inițiativa președintelui țării, Igor Dodon, anul trecut, 592 de mii de persoane au primit ajutor unic de 700 de lei, în ajunul sărbătorilor de iarnă. Totodată, în octombrie, 660 de mii de pensionari și beneficiari ai altor alocații, cu venit de până la 3000 lei, au primit câte 900 de lei.