Candidata propusă de Maia Sandu la funcția de premier, Natalia Gavriliță, beneficiază de pază de stat. Echipa TV8 a surprins-o, astăzi, la sediu PAS, fiind însoțită de un agent de pază, acest lucru fiind prevăzut de legislație. Între timp, am încercat să aflăm de la Gavrilița, dacă și-a format cabinetul de miniștri și programul de guvernare cu care urmează să vină în Parlament, însă acesta a evitat să ne ofere un comentariu.
Despre faptul că Natalia Gavrilița, vicepreședinta Partidului Acțiune și Solidaritate, candidata propusă de Maia Sandu la funcția de prim-ministru, beneficiază oficial de pază de stat am aflat astăzi. Surprinsă în timp ce intra în sediul PAS, Gavrilița era supravegheată de un agent de pază. Acesta a evitat, însă, să ne ofere mai multe detalii.
„ Să ne spuneți din ce moment ați început să-i asigurați protecție și pază doamnei Gavrilița?
– Toate declarațiile la serviciul de presă al Serviciului Protecție și Pază de Stat.
– Are și mașină de serviciu? Acasă i-a fost instalată o cabină?
– Toate declarațiile se fac acolo.
Potrivit Regulamentului Serviciului Protecție și Pază de Stat, care se află în subordinea Președinției, prin decret, se acordă tot pachetul de protecție și pază de stat persoanei chiar și până la numirea sa în funcție. Între timp, am încercat să aflăm de la Gavrilița, dacă și-a format cabinetul de miniștri și programul de guvernare cu care urmează să vină în Parlament, însă acesta a evitat să ne ofere un comentariu, fără să ne explice motivul.
Pe de altă parte, purtătoarea de cuvânt a PAS a declarat pentru TV8 că Gavrilița încă nu are lista cabinetului de miniștri și că este în proces de căutare a candidaturilor. Acum două zile, vicepreședintele PAS, Igor Grosu, a declarat la un post de televiziune că aceasta ar urma să vină în Parlament săptămâna viitoare.
Totodată, SPPS, susține că „Conform Legii 134/2008 cu privire la SPPS, prim-ministrul desemnat beneficiază de pază de stat. Protecția doamnei Natalia Gavrilița este asigurată de ofițeri din cadrul Serviciului din data de 27 ianuarie 2021. SPPS asigură tot spectrul de măsuri pentru asigurarea protecției persoanelor protejate, inclusiv paza domicilului.”
Amintim că, săptămâna trecută, după o lună de impas politic, președinta Maia Sandu a înaintat un candidat la funcția de prim-ministru. Este vorba despre fosta ministră a Finanțelor în Guvernul Sandu, Natalia Gavrilița. Șefa statului a precizat că, în acest mod, se va demonstra care dintre fracțiuni își dorește cu adevărat alegeri parlamentare anticipate.
Potrivit Constituției, dacă Guvernul nu este învestit după cel puțin două încercări, Parlamentul urmează să fie dizolvat şi să fie organizate alegeri anticipate. În timp ce democrații, socialiștii, Pro Moldova și Partidul ȘOR încă nu au anunțat o decizie oficială în acest sens, PAS și Platforma DA au declarat tranșant că nu vor vota pentru învestirea Guvernului Gavrilița, întrucât vor să fie organizate alegeri parlamentare anticipate.