O decizie corectă, în interesul cetățenilor și nu a politicienilor. Astfel Igor Dodon a comentat decizia Rusiei de a prelungi regimul fără taxe pentru produsele importate din Republica Moldova. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru agenția de presă TASS.
“Mă bucur că am reușit să îi conving pe partenerii noștri ruși să prelungească acest regim preferențial pentru mărfurile din Moldova. Este vorba despre vinuri, conserve și mere. Datorită acestor facilități, fermierii economisesc, anual, între 20-25 de milioane de dolari SUA. Este vorba despre taxele, pe care ar trebui să le achităm. În această situație politică foarte complicată, când avem un nou președinte care critică Federația Rusă, partenerii noștri au luat o decizie echilibrată, corectă, pragmatică, care este în interesul cetățenilor și nu a politicienilor”, a explicat Igor Dodon.
Amintim că Federația Rusă a prelungit regimul fără taxe pentru produsele agroalimentare importate din Republica Moldova până în data de 31 martie.