Ludovic Orban a fost votat președinte al Camerei Deputaților din România, într-o ședință care s-a întins până târziu în noapte. La ora 2:20, președintele PNL l-a învins la vot pe candidatul PSD, Alfred Simonis.

Ședință a fost una cu scandal, după ce decanul de vârstă de la AUR, deputatul Lucian Feodorov, care conducea plenul, nu a vrut să mai continue ședința în care ar fi urmat să fie ales președintele Camerei. În cele din urmă, ședința de plen a fost prezidată de Ibrahim Hussein, deputat al minorităților naționale, transmite Digi24.ro.