Chiar dacă e ajun de sărbători, Chișinăul nu mai arată așa cum arăta pe vremuri și asta pentru că în locul celebrului pom de Crăciun, agricultorii au ieșit să-și etaleze tractoarele de lux, cu care aparent, au ieșit să protesteze. De câteva zile, PMAN s-a transformat într-un teren agricol imens pe care și-au găsit locul câteva zeci de tractoare, transformând locația într-o expoziție de milioane, transmite sinteza.org.

Doar că, ce se ascunde în spatele acestor proteste? Câte milioane de lei stau în fața Guvernului și interesele cui le reprezintă acum agricultorii de lux din Moldova?

Conform unei companii de asigurări, care la momentul actual deține locul doi pe piața Republicii Moldova la capitolul asigurări în agricultură, în anul 2020 au fost încheiate 110 contracte de asigurare, dintre care dintre care 23 de cazuri au fost deja despăgubite, fiind achitate în jur de 10 milioane de lei producătorilor.
Întreprinderile care au obținut cele mai mari despăgubiri în 2020, asigurându-și afacerile în agricultură în cadrul companiei de asigurări, sunt incluse în următorul top:

  • SRL, r-nul Cimișlia, 3 cazuri pe secetă, asigurarea culturilor agricole, despăgubirea – 7.965.000 lei;
  • SRL, r-nul Florești, un caz pe secetă, asigurarea culturilor agricole, despăgubirea – 1.100.000 lei;
  • SRL, r-nul Briceni, inundație, asigurarea culturilor agricole, despăgubirea – 185.000 lei;
  • SRL, r-nul Edineț, un caz pe îngheț, asigurarea culturilor agricole, despăgubirea – 176.000 lei;
  • Total asigurarea animalelor, 14 cazuri despăgubite, suma despăgubirilor – 370.000 lei

Pe parcursul anului, agricultorilor le-au fost oferite subvenţii întru susţinerea sectorului agricol şi anume recuperarea cheltuielilor, procurarea tehnicii agricole şi dezvoltarea acestui sector, însă nu în toate cazurile mijloacele financiare au fost folosite în această destinaţie.

Conform Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), în anul 2019 au fost recepționate 7489 de cereri de solicitare a sprijinului financiar, în valoare de peste 1180,0 milioane de lei, cu 10,3 % mai mult decât valoarea subvențiilor solicitate de producătorii agricoli în anul precedent.

Cea mai mare pondere a solicitărilor au fost pentru dezvoltarea infrastructurii post-recoltare și procesare, iar pentru procurarea tehnicii și utilajului agricol au fost depuse 2052 de cereri în sumă de 211,5 milioane de lei. Cele mai active raioane la capitolul solicitări de subvenții s-au evidențiat raioanele Cahul, Comrat și Edineț. Cea mai mare sumă solicitată a fost înregistrată în raionul Soroca și Hîncești, însumând a cîte 57,7 milioane de lei per raion.

Cele mai active raioane la capitolul solicitări de subvenții s-au evidențiat raioanele Cahul, Comrat și Edineț. Cea mai mare sumă solicitată a fost înregistrată în raionul Soroca și Hîncești, însumând a cîte 57,7 milioane de lei per raion.

Totodată, conform estimărilor preliminare, din sursele Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural pentru anul 2020, prioritar în temeiul Legii nr. 276/2016, urmează a fi achitate 4416 cereri de solicitare a sprijinului financiar, depuse de producătorii agricoli în anul de subvenționare 2019, urmare a epuizării surselor financiare din fond, în sumă de cca 600,0 mil. lei.

De menționat, că conform prevederilor Legii bugetului de stat pentru anul 2019, Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural a constituit 950 mil. lei fiind în creștere cu 5,6% față de mijloacele financiare alocate în anul 2018. Pînă la moment, AIPA a autorizat spre plată 896,0 mil. lei inclusiv 342,4 mil lei – ca angajament asumat față de producătorii agricoli ce au solicitat subvenții în anul  2018.

Multe semne de întrebare ridică şi tractoarele deţinute de fermieri, amplasate la moment în PMAN, valoarea unora fiind de milioane de lei. Majoritatea tehnicii şi utilajelor agricole ale agricultorilor a fost achiziţionată prin diverse proiecte de subvenţionare oferite de către MADRM prin intermediul instituţiilor subordonate.

Astfel, unele tractoare aparţin de facto Agenţiei pentru Dezvoltare şi Modernizarea Agriculturii (ADMA), fiind achiziţionate de către fermieri în rate. Scopul Agenției constă în facilitarea accesului fermierilor la tehnică și echipament agricol modern prin vânzare-cumpărare, inclusiv în rate.

Totodată, ADMA, a reeșalonat datoriile beneficiarilor de tehnică procurată anterior de la “Unitatea 2KR”, susținând astfel agricultorii, iar reeșalonarea fiind extinsă până în august 2021.

Deci, să trecem la adevăratele scopuri ale acestor proteste, cine e organizatorul care stă în spatele agricultorilor, dar și câte milioane de lei se află acum în PMAN. Unul dintre organizatorii al acestui protest al fermierilor este Andrei Dînga, cel care în 2019 a candidat la funcția de primar al orașului Ștefan Vodă din partea Blocului ACUM.

Totodată, acesta a menționat că este membru al PPDA din anul 2016. A fost ales în calitate de vicepreședinte al Organizației Teritoriale Ștefan Vodă a PPDA în 2017 și deține această funcție până în prezent.

INVESTIGAȚIE// Protestul (a)politic al agricultorilor din PMAN! Cine stă în spate?!

Împreună cu soția sa, Andrei Dînga a agonisit în ultimii doi ani 118 mii de lei și 80 de mii de lire sterline. Potrivit declarației de avere, Dînga mai are în proprietate 52 de terenuri arabile și patru depozite, unul dintre care îi revine în proporție de 50%. Suprafața totală a depozitelor depășește 3.200 de metri pătrați.

Chiar dacă de mai multe ori Alexandru Slusari, vicepreședintele Parlamentului și un fruntaș al PPDA a fost acuzat că ar sta în spatele acestor proteste de milioane, acesta neagă orice implicare, ba mai mult, acesta a declarat că în spatele protestatarilor nu stau partide politice. S-a retras cumva PPDA din politică?!

Și totuși, sunt oare fermierii săraci sau doar în fața Guvernului se arată a fi săraci?

Cât de straniu nu ar părea, în PMAN nu au fost observați fermieri de rând, cu renumitele tractoare MTZ, ci doar tractoare frumos amenajate și modernizate. Agricultorii din satele Moldovei nici nu au ajuns la proteste. Care ar fi motivul? Nu au fost anunțați? Nu li s-a permis să intre în oraș cu tehnica veche? Sau poate au ieșit doar liderii și susținătorii unor forțe politice din Moldova?!

Cel mai ieftin tractor care a fost observat în PMAN, costă în jur de 200.000 de lei, iar cel mai scump ajunge să coste aproximativ 3 milioane de lei.

Echipa Sinteza.ORG a căutat informații despre producătorii tractoarelor din PMAN, dar și prețurile acestora de la dealerii oficiali, iar suma finală a acestui protest modest al agricultorilor este una exorbitantă, dar despre asta vom scrie în alt articol.