Mai mulți polițiști au fost răniți în timpul protestului fermierilor din fața Parlamentului. Un tânăr a fost călcat peste picior cu tractorul și a avut nevoie de spitalizare. Totodată, alți doi oameni ai legii au fost duși cu ambulanța, după ce au fost loviți în cap și în burtă.
Amintim că protestatarii au luat cu asalt Parlamentul. Aceștia au pornit cu tractoarele peste polițiști, i-au stropit cu apă și s-au îmbulzit. Din imaginile video, care circulă pe internet, se vede cum un polițist este dat la pământ și călcat în picioare de protestatari.