La ceremonia de învestire a noului președinte Maia Sandu vor participa mai mult de 240 de persoane. Despre aceasta a anunțat președintele Igor Dodon, în această seară la o ediție specială la Prime TV.
Organizatorii evenimentului au înaintat o cerere către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) prin care au solicitat să se facă o excepție de la restricțiile impuse în perioada pandemică.
Igor Dodon a declarat că toate pregătirile pentru inaugurarea noului președinte au fost lansate încă acum câteva luni, iar la sfârșitul săptămânii trecute Maia Sandu a participat la primele repetiții.
”Sâmbăta trecută sau duminică, au făcut repetiții cu participarea fizică a doamnei Maia Sandu, în clădirea prezidențială și la Palatul Republicii. Cum am făcut și eu patru ani în urmă, pentru că e ceva nou, nu cunoști toate detaliile. Toate pregătirile au fost lansate. Înțeleg că este vorba de participarea a peste 240 de persoane. S-a depus o cerere la Guvern să se facă excepție, pentru că CNESP trebuia să dea acceptul în scris”, a spus Dodon.
Învestirea în funcție a noului președinte ales este planificată pentru data de 24 decembrie, ora 11:00. La eveniment a fost invitat și președintele Igor Dodon.