Cea mai spectaculoasă ieșire la mitingul de protest de azi n-a fost, totuși, a Maiei Sandu, ci a artistului Pașa Parfeni. De ce? Pentru că dacă vorbim de organizatori, de cei care urmăresc câștig politic din eveniment, aceștia au nevoie nu atât de mesaje consistente (pentru că între ei s-au strecurat destui hoți și părtași ai „jafului secolului”), ci de artistism și de o bună pregătire actoricească.
Sigur, că Parfeni e mai bun la actorie, decât toată dreapta luată la un loc. El a interpretat o melodie săltăreață de generic curat proletar, pe versurile lui Mateevici “Hai măi frate!”. Artistul a denaturat esența social-politică a cântecului, pentru că textul în cauză nu este unul despre libertatea liberală abstractă, ci despre inegalitatea socială, un mesaj scris acum un veac contra boierilor, clasei asupritoare, exprimat în cuvintele , care au fost, de altfel, evitate, ori „cenzurate” de artist:
„Muncă, muncă și iar muncă,
Alta n-am văzut;
Și în munca noastră lungă
Toate le-am pierdut.
Am crescut în largi ogoare
Roadă cu prisos,
Dar din pâinea roditoare
N-am avut folos…”
Nu prea are rost să cităm din cuvântările exaltate ale politicienilor, pentru că mitingul de azi avea un singur obiectiv: să încălzească atmosfera politică înainte de adunarea oamenilor buni și agricultorilor nemulțumiți din 10 decembrie, care sunt pregătiți să intre în Guvern, cu tractoarele lor bune cu tot, dacă va fi nevoie, ca să-l oblige la demisie („conform dreptului internațional”, după cum scrie în rezoluția mitingului). Astfel se va netezi calea pentru alegerile anticipate și pentru preluarea, cum se speră, a puterii depline în stat, putere ce urmează să se concentreze în mâinile unei singure persoane – Maia Sandu!
Demn poate de reținut ar fi cuvântarea lui Octavian Ticu. 30 de ani de independență, a zis el, a demonstrat, că trădarea este trăsătura principală de caracter a clasei politice moldovenești. Din această cauză si peste alți 30 de ani vom fi nevoiți să strigăm aceleași lozinci. Cred ca replica a fost adresată și Maiei Sandu, pe care Țîcu a părăsit-o. Evident liderul PUN a chemat la Unire, pentru că la noi orice miting ai pune la cale, iese oricum unul unionist.
S-a mai întâmplat, demn de reținut, un autodenunț de sorginte poetică. Deputata, care a distrus microfoanele din prezidiul Parlamentului în ziua de 3 decembrie curent, și-a recunoscut public fapta, boțind în mâini o broșură cu textul Constituției și un buchet de crizanteme revoluționare de culoare galbenă. Infractoarea nu s-a căit, ci a erupt într-un strigăt de bucurie frenetică. Ea a fost , între altele, singura care a întitulat corect anticipatele, drept „lovitura de gratie”. Organizatorii nu i-au permis să denunțe, sau poate deputata nici nu a știut, cui aparține scenariul acestei lovituri, care centru de putere din afară anume îl redactează din mers.
Curios e construit statul modern al moldovenilor – slab și dependent – una-două la sută dintre alegători („Noi suntem poporul!”), manipulați de un lider, poate schimba, pentru câțiva ani, cursul politic al țării, fără accepția majorității – peste 90 la sută! Sau dorește cineva să răstoarne această constatare și să afirme, că cei aproape 60 la sută, care au votat cu Maia Sandu, i-au dat președintelui nou ales mandat să conducă țara nu din scaunul legii, ci de pe tribuna PMAN, utilizând cinic presiunea/violența mulțimii? De 30 de ani elita manipulează cu „sus-jos” și ce folos!? S-a uitat vorba noastră veche și înțeleaptă „Schimbarea domnilor…”
Trist și dezolant când un intelectual, ori un pretins intelectual, un lider național, ori pretins lider național strigă insistent, pentru a deveni drag gloatei, noțiuni, care provoacă sentimente de agresiune primară: „la pușcărie” ori și mai abitir, pentru veselia plebei „Nahren s pleaja!” (autor Slusari)
În încheiere, vreau să lansez și eu un apel mitingard: va aștept, dragi oameni buni, la un viitor miting, nu cel de peste trei-patru zile, ci cel de peste trei-patru ani, la un miting, la care se va face deja “judecata dreaptă” a altei puteri și care va anunța lovitura de grație în… președinta Maia Sandu!
Editorial de Valeriu Reniță
