Igor Dodon a declarat, imediat după închiderea secțiilor de votare, că este optimist, iar calculele interne arată că el conduce la o diferență destul de mare față de contracandidatul său în interiorul țării, fără votul din diasporă și Transnistria. Dodon a menționat că este gata de orice scenariu și a făcut apel la responsabilitate.
”A fost multă ură, s-au trecut peste liniile roșii, dar alegerile s-au finalizat și chem la calm și liniște. Avem nevoie de pace, nu ne trebuie destabilizare”, a spus președintele.
Dodon a menționat că, de mâine, contează foarte mult ce se va întâmpla în Moldova, președintele a declarat că, în următoarele trei zile, va anunța despre schimbări importante în politica internă a țării.
”În calitate de lider al celui mai mare partid din Moldova și cea mai mare prezență în Parlament vreau să vă spun că trebuie să ne concentrăm pe așteptările oamenilor. Prea tare s-a divizat societatea în acest scrutin. De mâine începe o nouă etapă în dezvoltarea țării. Sunt gata să trag linia, să fiu în dialog cu toți din parlament care sunt partide responsabile pentru a lua decizia cum mergem mai departe”, a spus Dodon.
Igor Dodon a mai anunțat că a primit multe semnale despre încălcări la votul din diasporă, dar cu aprecieri se va veni imediat ce se va acumula toată informația.
Președintele a mulțumit tuturor cetățenilor care au votat și tuturor instituțiilor implicate, în special CEC, care s-au ocupat de organizarea și desfășurarea acestui scrutin.