Entuziasmul față de rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova nu este justificat, în condițiile în care, pentru a ajunge președinte, Maia Sandu trebuie să negocieze cu “banditul” Renato Usatîi. Opinia a fost expusă de către publicistul român, Ion Cristoiu pentru MEDIAFAX.
“Este un entuziasm inexplicabil şi fără nicio bază. Pentru că dacă ne uităm la rezultatul votului, vom constata următoarele. Pe locul 3 se află Usatîi despre care mulți spun că este prorus, dar oricum e pro-bandit. E greu de imaginat o colaborare Maia Sandu-Renato Usatîi, iar pe locul 3 este Violeta Ivanov, care are 3% şi este pro Moscova. În consecință, în turul 2, Maia Sandu, ca să poată să câștige, are neapărată nevoie de voturile lui Usatîi”, a declarat publicistul pentru MEDIAFAX.
Ion Cristoiu avertizează că dacă Maia Sandu va negocia cu Usatîi pentru turul al doilea, atunci va ajunge la putere cu ajutorul voturilor acestuia, ceea ce nu ar fi de preferat.
“Sigur că Usatîi va negocia şi atunci Maia Sandu va ajunge celebra președintă pro occidentală care va ajunge la putere cu ajutorul lui Usatîi, care sigur va cere şi el, şi o va face în public. Preferabil ar fi ca Maia Sandu să nu ajungă președintă decât să ajungă cu voturile lui Usatîi”, mai spune Cristoiu.