În calitate de cetățean eu sunt creștin ortodox, iar în calitate de președinte eu susțin toți oamenii, indiferent de religie sau confesiune. Declarația a fost făcută de Igor Dodon în cadrul emisiunii live. Candidatul independent la funcția de șef al statului a precizat că religia a moștenit-o de la buneii săi și o va păstra cu sfințenie.

“Potrivit Constituției Republicii Moldova, fiecare cetățean al acestei țări este liber să-și aleagă credința. Eu sunt creștin ortodox și în Republica Moldova aproape 93 la sută din cetățeni sunt creștini ortodocși, dar sunt 5 sau 6 sau 7 % din cetățeni, care sunt de altă religie, de alte confesiuni și Constituția le permite acest lucru. Este important ca reprezentanții altor religii, confesiuni să promoveze aceleași valori, să susțină familia tradițională”, a mai spus Igor Dodon.