Operațiunea 7 aprilie 2009, participarea activă în agenda unor partide de dreapta, reforma în justiție, lupta contra predării religiei în școli, sunt doar câteva dintre evenimentele în care s-au implicat activ și concertat ONG-urile din rețeaua Soros pe teritoriul Republicii Moldova. Concluziile se conțin în lucrarea deputatului PSRM, Bogdan Țîrdea,”Societatea civilă a Republicii Moldova: Sponsori. ONG-crație. Războaie culturale”.
Potrivit cercetării, între anii 1990-2018, donatorii externi din SUA și UE au finanțat societatea civilă din Moldova cu peste 1 miliard de euro. Cea mai mare pondere o are Fondația Soros – 129,1 milioane de dolari, urmată de National Endowment for Democracy (NED) – 11,3 milioane de dolari, Departamentul Românii de Pretutindeni – 4,7 milioane de dolari și European Endowment for Democracy (EED) – 2,5 milioane de euro. Documentele prezentate în lucrare indică asupra faptului că Fundația Soros, NED, EED au contribuit la organizarea în Moldova a unei rețele de peste 100 de ONG-uri, numită rețeaua Soros, care acționează coordonat și colectiv, executând anumite acțiuni și campanii politico-sociale convenabile donatorilor.
În baza documentelor colectate, autorul face și un top 10 acțiuni colective în care s-au implicat ONG-urile din rețeaua Soros. Acestea sunt: operațiunea 7 aprilie 2009; între anii 2009-2010, tentativa de distrugere a opoziției prin condamnarea comunismului, modificarea Constituției, comisia parlamentară 7 aprilie; anul 2010 – lupta contra predării religiei în școli și contra Bisericii Ortodoxe; anii 2011-2012, campania pentru adoptarea Legii privind Prevenirea și Combaterea Discriminării; 2011-2016, reforma în justiție, coparticiparea la capturarea statului de oligarhi; 2013 -2014, sprijinul pentru Euromaidanul din Ucraina; 2016-2017, Legea privind combaterea propagandei ruse prin care au fost interzise emisiunile analitice și buletinele de știri din Rusia; 2016-2020, participarea activă în agenda unor partide de dreapta – mitinguri, alegeri; anii 2016-2020, acțiunile de sabotaj în dosarul transnistrean și 2019-2020 – campania de promovare a convenției de la Istanbul.