Candidatul formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, a primit în dar de la mama sa 3,7 milioane de lei. Despre aceasta politicianul a indicat în declarația sa de avere, prezentată la Comisia Electorală Centrală. În cadrul dezbaterilor electorale la PRO TV, candidatul Renato Usatîi a fost întrebat despre donația pe care a primit-o de la mama.
„În 2016, când am fost nevoit să părăsesc țara, două automobile, apartamentele le-am făcut donație mamei. Neaflându-mă în Republica Moldova, mama a vândut un Rolls Royce, un Land Rover și la reîntoarcerea mea în țară mi-a întors banii”, susține Usatîi.
În declarația de avere Renato Usatîi a mai indicat că în anul 2019 și-a cumpărat un autoturism de lux, Rolls Royce, produs în același an, care a costat 7 219 420 de lei. Dintre obiectele scumpe obligat să le declare, Renato Usatîi deține ceasuri Breguet, dobândite în 2012 și care ar valora 30 000 și 70 000 de euro. În 2019, candidatul s-a mai ales cu un ceas Breguet, valoarea căruia este de 150 000 de euro. Renato Usatîi a declarat și 5 conturi bancare, toate deschise în băncile din Federația Rusă, acolo unde este cercetat penal pentru spălare de bani. Cea mai mare sumă ținută pe aceste conturi este de 1 108 199 ruble rusești.