China i-ar putea oferi Republicii Moldova un lot de vaccin împotriva COVID-19 pentru cele mai vulnerabile categorii de cetățeni. Subiectul a fost discutat de către președintele țării, Igor Dodon, cu ambasadorul Chinei Zhang Yinghong.
În prezent, în China se desfășoară faza finală a testelor clinice pentru vaccin, iar preparatul ar putea fi lansat până la sfârșitul anului 2020.
Totodată, oficialii au discutat despre necesitatea realizării vizitei de stat a lui Igor Dodon în Republica Populară Chineză, planificată, inițial, pentru finele lunii martie curent, dar amânată din cauza pandemiei.
„Am reiterat interesul reciproc față de organizarea acestei vizite, în cadrul căreia urmează a fi semnate acorduri bilaterale importante, ce vor conduce la consolidarea semnificativă a cooperării moldo-chineze”, a anunțat președintele.