Lucrările de reabilitare a drumului de centură a municipiului Chișinău, care au început în primăvară, au fost efectuate în proporție de 15 la sută. Șoseaua are o lungime de peste 6,5 km și leagă drumurile M1 și R3.
Aflat într-o inspecție pe șantier, ministrul Economiei, Sergiu Railean, a declarat că Guvernul nu va admite întârzieri sau abateri de la calendar. Conform contractului, lucrările trebuie să fie încheiate în septembrie 2021.
Costul lucrărilor este în jur de 10 milioane de euro. Reabilitarea drumului include reconstrucția sistemului rutier, demolarea și reconstrucția podețelor, construcția sistemelor de captare și evacuare a apelor de suprafață
În martie, președintele țării Igor Dodon a inspectat aceste lucrări și a declarat că edificarea unor drumuri moderne și calitative este factorul principal al dezvoltării rețelei de transport și de logistică, dar și a economiei în ansamblu.
Programul de amploare de reconstrucție a drumurilor din țară a fost lansat la inițiativa președintelui, cu scopul de a impulsiona dezvoltarea economiei și crearea a mii de locuri de muncă.