Guvernul va aloca 100 milioane de lei pentru acordarea ajutorului agricultorilor care au înregistrat pierderi la recolta din anul 2020, în urma calamităților naturale, sursele financiare fiind prevăzute din Fondul de intervenție al Executivului. Decizia în acest sens a fost publicată în Monitorul Oficial de vineri, 21 august, transmite MOLDPRES.
Tot în acest scop, Guvernul a majorat de la 100 milioane la 200 milioane de lei mijloacele alocate din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural. Astfel, în total, Executivul va repartiza 300 milioane de lei pentru compensarea parțială a pierderilor la culturile de grupa I.
Aceste hotărâri vor permite majorarea compensațiilor per hectar de la 1500 de lei pentru grâul de toamnă, orz – 1530 lei, rapița – 2100 lei, terenurile reînsămânțate – 1620 lei, legume – 2 000 lei, viță-de-vie – 3 000 de lei. La unele culturi, compensația per hectar va fi majorată chiar și de trei ori. Anterior, cuantumul la hectar constituia, în medie, o mie de lei.
„Obiectivul este asigurarea securității alimentare pentru anul viitor, iar pentru aceasta agricultorii trebuie să semene grâu. Ei au nevoie de acest suport acum și pentru aceasta alocăm 300 milioane de lei”, a estimat prim-ministrul Ion Chicu.
Pentru a ajuta fermierii să obțină banii mai rapid, Guvernul a simplificat Regulamentul privind stabilirea modului de acordare a compensațiilor. Aceștia nu vor mai fi obligați să prezinte actele cadastrale, va fi suficientă prezentarea certificatelor de confirmare a deținerii terenurilor, eliberată de primăria în care fermierii activează. Agricultorii pot depune dosarele până pe 18 septembrie 2020.
Potrivit Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, seceta și ploile cu grindină din ultimul an au afectat cca 200 mii de hectare de teren agricol. Majoritatea culturilor au fost compromise în proporție de peste 60%, cauzând un prejudiciu total de 1,2 miliarde de lei agricultorilor din țară.