Măsurile recomandate de specialiști și autorități pentru protecția împotriva infecției cu coronavirus trebuie respectate peste tot – în magazine, în transportul public, pe stradă.
Despre aceasta a vorbit primarul general al Capitalei, Ion Ceban, Acesta a menționat că grupurile de control, care verifică în oraș respectarea normelor, înregistrează încălcări, iar în acest sens, edilul a venit cu un apel.
„Nu vrem să pedepsim, dar oamenii trebuie să înțeleagă că nerespectarea acestor măsuri crește povara asupra sistemului medical al țării și pune în discuție deschiderea grădinițelor și revenirea noastră la viața normală. Depinde de fiecare dintre noi cât de repede va fi posibilă depășirea crizei – a spus primarul capitalei.
Trebuie de menționat că recenta situația cu COVID-19 la Chișinău s-a agravat. Astfel, 50% din numărul total de cazuri înregistrate în Republica Moldova se află în capitală. De la 1 august, multe instituții medicale municipale din Chișinău vor începe să accepte pacienți cu coronavirus.
Conform statisticilor oficiale ale Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, 396 de cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate în Moldova în ultimele 24 de ore. Numărul total de cazuri de coronavirus în țară a ajuns la 24343 de persoane.