Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu a picat, deoarece opoziția n-a fost în stare să depășească contradicțiile interne și a eșuat în actul final. Concluzia se conține într-un editorial  semnat de analistul politic, Corneliu Ciurea și publicat astăzi de portalul politics.md. În opinia autorului, Partidul Acțiune și Solidaritate a susținut moțiunea de cenzură fără a dori realmente succesul ei în Parlament.

“Riscurile asociate unei debarcări a guvernului Chicu erau prea mari pentru acest partid. Într-o asemenea eventualitate, PAS ar fi fost nevoit să-și continue nefericita alunecare în brațele grupurilor oligarhice ceea ce ar fi compromis iremediabil șansele Maiei Sandu la prezidențiale. Din această cauză, PAS nu vroia ca moțiunea de cenzură să treacă. Și a făcut teatru în parlament fiind sigur că solicitarea opoziției nu va întruni numărul necesar de voturi”, scrie analistul politic Corneliu Ciurea.

Sursa citată constată, de asemenea, că procesul de corupere a deputaților, de către grupările Candu și Șor, controlate de oligarhul Vladimir Plahotniuc, și-a atins deja limitele. Acest lucru s-a văzut ieri, când opoziția nu a reușit să acumuleze un număr suficient de voturi pentru a debarca Guvernul Chicu.

“După cazul Gațcan era greu de găsit doritori de a părăsi barca majorității parlamentare. Putem presupune că acest eșec a condus și la o risipă de bani deloc agreată de sponsorii acestor procese. De fapt, situația se inversase și opoziția parlamentară a început să se topească văzând cu ochii, deoarece la ședința de luni au lipsit doi deputați ai lui Șor, contaminați subit de coronavirus”, mai scrie Corneliu Ciurea în editorialul pentru politics.md.  

Per total, scrie portalul citat, întregul exercițiu de contestare a guvernării a dat senzația de neseriozitate.

“Pregătit îndelung, pe parcursul întregii sesiuni parlamentare, susținut prin petiții la Curtea Constituțională, corupere a deputaților și prezentarea surrealistă a lui Dodon drept cel mai mare pericol pentru democrație, acest exercițiu a avut ca finalitate un scop fantezist și ilogic din punct de vedere politic – crearea unui guvern al Platformei DA, o fracțiune puțin numeroasă din Parlament a cărui lider este perceput drept semn rău și piază-rea după înfrângerea suportată la Chișinău în fața candidatului socialist”, conchide politics.md.